Prima pagină » Știri » CNSAS a decis că viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu, nu a făcut poliție politică

CNSAS a decis că viceprimarul Capitalei, Răzvan Murgeanu, nu a făcut poliție politică

Viceprimarul Capitalei Răzvan Murgeanu nu a făcut poliție politică, deși, potrivit unor surse din instituție, acesta a semnat, în perioada studenției, un angajament de colaborare, însă nu a discutat despre verificarea înalților prelați, subiectul nefiind pe ordinea de zi a ședinței ordinare.

"Domnul Murgeanu nu a făcut poliție politică pentru că nu a dat nicio informație Securității. A făcut doar niște rapoarte tehnice, de serviciu, care nu pot fi considerate note informative. Nu a spus nimic niciodata despre vreo persoană", au declarat , după ședința de marți a Colegiului, surse din CNSAS.

Viceprimarul PD al Capitalei Răzvan Murgeanu a recunoscut, luna trecută, într-un interviu, că a semnat un angajament cu Securitatea, însă, deși a ajuns inginer pe șantierul de construcție al Canalului Dunăre-Marea Neagră și avea legături de serviciu cu deținuții politici care munceau acolo nu a dat niciodată vreo notă informativă Securității.

Surse din CNSAS declarau imediat după interviul acordat de Murgeanu că dosarul acestuia urma să fie luat în discuția Colegiului, susținând că se așteaptă la o decizie de necolaborare dat fiind faptul că în arhive nu au fost găsite note informative semnate de acesta. (Mediafax)

Citește și