CNSAS: Vișinescu a fost verificat la solicitarea unor persoane ale căror dosare le-a instrumentat
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) anunță că a constatat calitatea de lucrător al Securității pentru Alexandru Vișinescu, acesta fiind verificat în baza dreptului celor urmăriți de a solicita verificarea celor care le-au instrumentat dosarul.
Colegiul CNSAS a aprobat nota de constatare emisă pe numele lui Alexandru Vișinescu, Direcția Juridică a instituției urmând a introduce, pe rolul Curții de Apel București, acțiune în constatarea calității de lucrător al Securității, se arată într-un comunicat al CNSAS.
Potrivit documentelor identificate în arhiva instituției, Colegiul CNSAS a apreciat că Vișinescu, în calitate de angajat al fostei Securități, având de gradele de locotenent (1952, 1957), locotenent major (1957, 1959), căpitan (1960 – 1963) și funcțiile de șef Birou Inspecții – Penitenciarul Jilava (1952), comandant al Penitenciarului Râmnicu – Sărat din cadrul Direcției Generale a Penitenciarelor (1960 – 1963), a desfășurat activități prin care a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului.
Potrivit Legii CNSAS (Legea nr. 293/2008 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului OUG nr. 24/2008, n.r.), „lucrător al Securității” nu este orice fost angajat al acesteia, ci „orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 – 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului”.
CNSAS mai arată că Alexandru Vișinescu a fost verificat în temeiul art. 1 alin. 7 din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 293/2008, ce prevede că titularul unui dosar din care rezultă că a fost urmărit de Securitate, are dreptul, la cerere, să solicite verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului său.
Două cereri de verificare în acest caz au fost înregistrate la CNSAS în cursul anului 2013, potrivit reprezentanților instituției.
Întregul material probator va putea fi studiat la dosarul ce urmează a fi înregistrat la Curtea de Apel București.
Pe de altă parte, Parchetul instanței supreme anunța, în 3 septembrie, că Alexandru Vișinescu este urmărit penal pentru genocid, întrucât în perioada 1956-1963, când a condus Penitenciarul Râmnicu Sărat, i-a supus pe deținuții politici la rele tratamente, bătăi și alte violențe, i-a lipsit de hrană, medicamente și asistență medicală.
Potrivit procurorilor, în perioada 1956-1963, Alexandru Vișinescu, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, „a supus colectivitatea reprezentată de deținuții politici încarcerați în Penitenciarul Râmnicu Sărat la condiții de existență sau tratament de natură să ducă la distrugerea fizică a acestora, prin acțiuni ce depășesc cadrul legal (lipsa medicamentelor și a îngrijirii medicale refuzul de a acorda asistență adecvată, netratarea bolnavilor, refuzul de transfer către spitalele penitenciar, degradarea stării de sănătate a condamnaților prin lipsa hranei, lipsa încălzirii, pedepsele aplicate discreționar și abuziv deținuților, condiții de detenție inumane, rele tratamente, bătaia și alte violențe, ignorarea adreselor și sesizărilor formulate de către deținuți)”.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a solicitat, pe 30 iulie, Parchetului de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București începerea urmării penale a fostului comandant al închisorii Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, pentru omor deosebit de grav.
În 9 august, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție a preluat de la Parchetul Tribunalului București, dosarul având ca obiect denunțul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului împotriva torționarului Alexandru Vișinescu.