Cocaină și banane. Povestea celei mai mari capturi de droguri din România

Publicat: 03 07. 2016, 09:54
Actualizat: 31 10. 2016, 16:56

Primele informații despre planul transportului de cocaină au fost furnizate de un ofițer antidrog încă de la începutul anului, sesizarea din oficiu fiind făcută de Direcția de Combatere a Criminalității Organizate în luna aprilie, se arată în referatul pe baza căruia DIICOT a obținut arestarea membrilor rețelei.

După sesizare, șase investigatori sub acoperire și colaboratori au fost inflitrați în rețea și folosiți pentru a obține probe. Pentru a nu atrage atenția și a disimula cât mai bine, s-au făcut în total zece transporturi cu mii de tone de banane. Anchetatorii susțin că în realitate cantitățile de banane erau de trei sau patru ori mai mari decât cele declarate în documente. Inițial, înainte de primul transport din Columbia, membrii rețelei au încercat să găsească o firmă din România care să accepte să facă comanda de banane. Această firmă urma să primească 40.000 de dolari pe care mai apoi să-I trimită către societatea din Columbia, de unde veneau fructele.

„Din aceleași investigații a mai reieșit că, pentru realizarea în această modalitate a transportului de droguri, membrii grupării infracționale vor trimite în România suma de 40.000 dolari SUA pentru a fi utilizați de către firma care va realiza importul de banane la plata către furnizorul din Columbia a contravalorii bananelor ce vor constitui marfa de acoperire pentru disimularea cocainei”, se arată în referatul DIICOT.

Potrivit referatului, pentru ca drogurile să ajungă în portul Constanța și apoi să fie extrase și încărcate în camioane, membrilor li s-a propus plata cu 5.400 de dolari de persoană.

Cele 2,5 tone de cocaină au ajuns în România cu două transporturi. Cu 11 zile înainte de primul transport, unul dintre investigatorii sub acoperire s-a întâlnit, la cererea membrilor, cu un cetățean rus, în fața unui hotel din zona Gării de Nord. Rusul i-a oferit informații despre ustensilele necesare pentru ca drogurile să fie extrase din containere, fără a fi afectate, arată DIICOT.

 

„În aceleași împrejurări, respectivul individ i-a solicitat investigatorului să procure, în perioada imediat următoare, anumite materiale (și anume, două aparate tip autogen, două aparate de sudură în argon, la care se va folosi sârmă cu diametrul de 1,2 mm., spumă/lichid cu proprietăți de izolare termică pentru a umple un volum de 42×0,05 m2 pentru fiecare container, 60 stâlpi metalici reglabili pe înălțime, o scară dublă) și a precizat că sunt necesare pentru extragerea drogurilor care sunt disimulate în structura metalică a celor două containere”, se mai arată în referat.

Extragerea cocainei din containere a avut loc la un depozit închiriat în stațiunea Eforie Sud. Într-o primă etapă au fost scoase din pereții și poselele containerelor 505 pachete învelite în folie de aluminiu, indigo și bandă adezivă transprentă, de aproximativ un kilogram fiecare. După extragere, cei cinci membri au „efectuat activități de reparare a containerului”.

„104 din cele 505 pachete erau inscripționate cu logoul ,,ROLEX”, iar celelalte 401 pachete erau inscripționate cu logoul ,,GUCCI”, notează procurorii DIICOT.

La o a doua extragere au scos 577 de pachete, la fel învelite pentru a nu fi depistate la scaner. Flagrantul a fost făcut de oamenii legii pe 29 iunie la depozitul din Eforie Sud.

Procurorii DIICOT notează că „pentru plata către furnizorul din Columbia, traficanții de droguri au pus la dispoziția investigatorilor sub acoperire si a colaboratorilor autorizați, suma totală de aproximativ 700.000 dolari S.U.A., remisă eșalonat, banii fiind ulterior virați, la solicitarea acelorași traficanți „.

Cel care ar fi gândit întregul transport este Mimoun Kaabouni zis „Rocky”, prins în Spania în aceeași zi în care s-a făcut flagrantul la Constanța.

„În același sens arătăm și faptul că, fiind audiat, colaboratorul cu identitate protejată a declarat că la începutul anului 2016 numitul Mimoun Kaabouni zis „Rocky” s-a arătat interesat să găsească o modalitate nouă de a introduce cocaina provenită din Columbia, în Europa, în condițiile în care nu mai erau operaționale rutele vechi pe care le utilizase înainte, respectiv a menționat că au mai fost multe situații în care anumite cantități din drogurile sale au fost capturate de autorități, precizând că folosise anterior, ca puncte de introducere a cocainei în Europa, porturile din Rotterdam, Amsterdam și Antwerp”, se notează în dosar.

Pe 29 iunie, în ziua flagrantului, Mimoun Kaabouni zis „Rocky” a încercat să părăsească teritoriul Spaniei, cumpărându-și bilet de avion doar dus.

„În acest context, inculpatul Mimoun Kaabouni zis „Rocky” a fost reținut de către autoritățile spaniole pe aeroportul din Malaga în cadrul unei proceduri administrative, informând totodată despre aceste aspecte în timp real procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T.”, notează anchetatorii.

O cantitate record de 2,5 tone de cocaină a fost găsită de polițiștii și procurorii DIICOT, adusă cu vaporul din America de Sud, România fiind țară de tranzit. Potrivit anchetatorilor, cocaina urma să fie scoasă din țară cu camioane trimise din Olanda.

Cinci persoane, cetățeni străini dintre care patru lituanieni și un columbian, au fost reținute și arestate în România. De asemenea, o persoană a fost prinsă în Spania, un marocan despre care se crede că ar fi șeful operațiunii.

Cocaina capturată are o puritate de peste 90% și valorează peste 625 de milioane de euro pe piața neagră, o sută de milioane de euro vândută en gros.