Prima pagină » Știri » Cod galben de ceață și vânt în opt județe. Ceață pe A2 și A4

Cod galben de ceață și vânt în opt județe. Ceață pe A2 și A4

Cod galben de ceață și vânt în opt județe. Ceață pe A2 și A4
Alertă meteo! Cod galben de ceață în cinci județe din sudul țării / Mediafax Foto / Alexandru Solomon
Mai multe atenționări cod galben de vânt puternic și ceață au fost emise, marți dimineață, de Administrația Națională de Meteorologie, pentru 9 județe din țară. Traficul pe A2 și A4 se desfășoară în condiții de ceață densă, atrage atenția Infotrafic.

Până la ora 10:00, în județele Alba, Brașov și Sibiu se anunță ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m.

O atenționare similară este în vigoare până la ora 8 pentru câteva localități din județul Harghita.

De asemenea, până la ora 10:00 în Caraș-Severin și Hunedoara, respectiv până la 8:10 în zona de munte a județelor Argeș, Prahova, și Dâmbovița este cod galben de vânt, cu intensificări temporare ale vântului cu viteze la rafală de peste 90 km/h.

Totodată, Centrul Infotrafic anunță că pe A2 București – Constanța, tronsonul Cernavodă- Constanța, traficul rutier se desfășoară în condiții de ceață densă, vizibilitatea fiind, pe alocuri, sub 50 de metri. Tot în condiții de vizibilitatea redusă sub 50 de metri se circulă și pe întreg tronsonul kilometric al autostrăzii A4 Ovidiu – Agigea.

Citește și