Cod galben de ceață și vânt puternic în nouă județe
Avertizarea nowcasting cod galben de vânt emisă de Administrația Națională de Meteorologie este valabilă până la ora 9.00, respectiv 4.00, în județele Prahova, Argeș, Dâmbovița și Caraș-Severin. La altitudini de peste 1700 de metri, intensificările vântului vor depăși la rafală 90 de kilometri pe oră.
Sub avertizare cod galben de ceață sunt, până la ora 9.00, județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Vrancea și Galați. Ceața determină reducerea vizibilității, local sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri și se vor semnala depuneri de chiciură.