Prima pagină » Știri » Cod galben de inundații pe mai multe râuri

Cod galben de inundații pe mai multe râuri

Cod galben de inundații pe mai multe râuri
Mai multe râuri din județele Maramureș, Bistrița-Năsăud și Suceava se află până miercuri la ora 1.00 sub cod galben de inundații, potrivit unei atenționări emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA).

Atenționarea vizează râuri mici din bazinele Vișeu, Iza, Someșul Mare și bazinele superioare ale Moldovei și Sucevei.

În zonele vizate se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie cu posibile efecte de inundații locale și creșteri rapide de niveluri și debite, cu posibile depășiri ale cotelor de atenție.

Potrivit hidrologilor, fenomenele pot avea intensitate mai mare pe râurile din bazinele superioare ale Vișeului, Izei și Someșului Mare.

Meteorologii au anunțat anterior că de marți, ora 18.00, până miercuri, la ora 21.00, în toate județele țării vor fi ploi torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie și, în unele zone, căderi de grindină.

Citește și