Cod galben de inundații pe râuri din județe

Publicat: 19 11. 2014, 13:21

Atenționarea vizează râurile din bazinele hidrografice Jijia (bazin superior și mijlociu) și afluenții săi (județele Botoșani și Iași), Bahlui superior (județele Botoșani și Iași), afluenții mici ai Prutului din județele Vaslui și Galați, Bârlad superior și afluenții săi (județele Bacău, Iași, Vaslui și Galați) și afluenții mici ai Siretului inferior (județul Galați).

Potrivit INHGA, având în vedere situația hidrometeorologică actuală și prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, se pot produce creșteri de debite și niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menționate.

Meteorologii au emis miercuri o avertizare cod galben pentru 26 de județe din nordul, estul, sud-estul și centrul țării, unde începând de miercuri seară și până vineri va ploua, în unele zone vor fi lapoviță și ninsoare, iar vântul va atinge la rafală viteze de peste 55 de kilometri pe oră.