Prima pagină » Știri » Cod galben de ninsori și viscol în București și nouă județe

Cod galben de ninsori și viscol în București și nouă județe

Cod galben de ninsori și viscol în București și nouă județe
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod galben de ninsori și viscol pentru București și nouă județe din sudul țării, până joi dimineață la ora 09.00.

Județele vizate sunt Ilfov, Prahova, Buzău, Vrancea, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Dâmbovița și Argeș, dar și Capitala.

Meteorologii avertizează că în sudul Moldovei și în cea mai mare parte a Munteniei, ninsorile vor fi însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent.

În județele Călărași, Giurgiu, în sudul județelor Prahova și Dâmbovița, precum și în județul Ilfov și municipiul București vor fi intervale de timp în care vântul va avea intensificări cu viteze de 45…55 km/h, iar în județele Vrancea, Buzău și Ialomița rafalele vor depăși 55…60 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

În estul Munteniei și sud-estul Moldovei în cursul zilei se vor menține depunerile de polei.

Totodată, Administrația Națională de Meteorologie a extins miercuri informarea meteorologică de precipitații și polei la nivelul întregii țări până joi la ora 11:00.

Astfel, vor fi precipitații pe arii extinse în sudul, estul și centrul țării și cu caracter local în celelalte regiuni. În cea mai mare parte a Moldovei și la munte va ninge, în Muntenia și Oltenia vor predomina ninsorile, iar în Dobrogea, Transilvania, Maramureș și Crișana se vor semnala precipitații mixte. Cantitățile de apă vor depăși local 10…15 l/mp.

Pe spații restrânse în extremitatea de sud-est și în cea nord-vestică se va depune polei. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile sud-estice.

Citește și