Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, la prânz, o avertizare ce vizează întreaga țară, și zonele de munte.
Astfel, începând de duminică, la ora 10.00, până luni, la ora 23.00, va fi în vigoare o avertizare meteo Cod galben, valabilă în întreaga țară.
„În intervalul menționat, intensitatea vântului va fi în creștere în toate regiunile, cu viteze la rafală în general între 55 și 70 km/h și local 75…85 km/h. Valorile termice vor scădea în toată țara, iar intensificările de vânt vor determina amplificarea senzației de rece. În regiunile din vestul, centrul și nordul țării pe arii extinse vor fi ploi moderate cantitativ, iar din noaptea de duminică spre luni (29/30 octombrie) în Maramureș, Transilvania și zona deluroasă a Crișanei și a Moldovei se vor semnala precipitații mixte”, conform ANM.
Tot duminică, la ora 10.00, va intra în vigoare o avertizare Cod portocaliu, zona afectată fiind cea muntoasă.
„Duminică (29 octombrie) și luni (30 octombrie), în zonele montane vântul va sufla tare, rafalele vor depăși 80…90 km/h, iar pe creste 100…120 km/h. Va ninge viscolit, vizibilitatea va scădea temporar sub 50 m și se va depune strat consistent de zăpadă”, precizează sursa citată.