Șase județe din vestul țării vor fi, joi și vineri, sub avertizare cod portocaliu de caniculă, fiind anunțate temperaturi de până la 40 de grade și disconfort termic, iar Capitala și alte 17 județe au fost atenționate cu cod cod galben.
Potrivit avertizării emise de Administrația Națională de Meteorologie, joi și vineri vremea va fi călduroasă în toată țara.
În județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, avertizate cu cod portocaliu, canicula se va intensifica, maximele termice se vor situa între 37 și 40 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.
În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei și în jumătatea vestică a Munteniei va fi caniculă, temperaturile maxime vor depăși 36-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități al disconfortului termic.
Meteorologii au emis și o atenționare cod galben de caniculă pentru București și județele Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Teleorman, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Cluj, Mureș, Alba, Sibiu și Hunedoara, valabilă joi și vineri.
Miercuri, județele Satu Mare, Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj sunt sub avertizare cod galben de caniculă. În aceste județe se vor înregistra temperaturi de 35-38 de grade, disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.