Cod portocaliu de furtună în două județe din România
Mai multe zone din județele Suceava și Cluj se află sub cod portocaliu de furtună, înregistrându-se averse ce pot depăși 30 de litri pe metru pătrat și, izolat, grindină de dimensiuni medii, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Avertizarea ANM este valabilă pentru nordul județului Suceava și zona de munte, inclusiv localitațile Vicovu de Jos, Straja, Vicovu de Sus, Putna, Rădăuți, Moldovița, Arbore, Solca, Sucevița, Breaza, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc și Neagra Șarului, unde se înregistrează, până la ora 16.10, cantități de apă ce pot atinge și depăși 30 l/mp, local, și 45 l/mp, izolat, precum și căderi izolate de grindină de dimensiuni medii.
De asemnea, meteorologii au emis o avertizare de cod portocaliu pentru vestul județului Cluj – zona delimitată de localitățile: Săcuieu, Mărgău, Beliș, Măguri Răcătau, Mărișel, Rișca, Mănăstireni, Izvoru Crișului. Aici se semnalează, până la ora 15.45, averse de ploaie care vor depăși local 35 l/mp și, izolat, grindină de dimensiuni medii.