Prima pagină » Știri » Cod portocaliu de inundații pe râuri din trei județe. Care sunt zonele afectate – FOTO

Cod portocaliu de inundații pe râuri din trei județe. Care sunt zonele afectate – FOTO

Cod portocaliu de inundații pe râuri din trei județe. Care sunt zonele afectate - FOTO
Hidrologii au instituit cod portocaliu de inundații pe râuri din județele Covasna, Harghita și Brașov. Aici se pot produce inundații locale, ca urmare a ploilor înregistrate în ultimele ore.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Valea Mare și Râul Negru – bazin superior amonte confluență cu râul Cașin.

Codul portocaliu de inundații pe râuri din județele Covasna, Harghita și Brașov este în vigoare marți până la ora 09.00.

Sub cod portocaliu de inundații se mai află, începând de luni, râuri din județele Sibiu, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău și Vrancea, tot până marți la ora 09.00.

22 de județe din nordul și centrul țării sunt marți, până la ora 23.00, sub avertizare cod galben de ploi torențiale. În Transilvania, Maramureș, cea mai mare parte a Moldovei și jumătatea de nord a Munteniei vor fi averse, ce vor avea și caracter torențial și se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 25…30 l/mp și pe arii restrânse 50…60 l/mp. Aversele vor mai fi însoțite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat de grindină.

Citește și