Prima pagină » Știri » COD PORTOCALIU DE VISCOL ȘI NINSORI. Vicepremierul Dragnea cere Poliției să închidă drumurile care prezintă riscuri de înzăpezire

COD PORTOCALIU DE VISCOL ȘI NINSORI. Vicepremierul Dragnea cere Poliției să închidă drumurile care prezintă riscuri de înzăpezire

COD PORTOCALIU DE VISCOL ȘI NINSORI. Vicepremierul Dragnea cere Poliției să închidă drumurile care prezintă riscuri de înzăpezire
Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut Poliției luni, la ședința Comandamentului de iarnă, să închidă "imediat" drumurile pe care, din cauza vremii, ar putea rămâne autoturisme blocate în zăpadă, iar viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol.

Vicepremierul Liviu Dragnea a cerut Poliției luni, la ședința Comandamentului de iarnă, să închidă „imediat” drumurile pe care, din cauza vremii, ar putea rămâne autoturisme blocate în zăpadă, iar viața oamenilor ar putea fi pusă în pericol.

„Cer ca Poliția să acționeze ferm, iar acolo unde se impune, trebuie închis imediat drumul. Chiar dacă unii oameni se vor supăra, este mai bine decât să se întâmple vreo tragedie”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea, în cadrul ședinței de la Palatul Victoria.

În plus, vicepremierul a atras atenția atenția că, odată cu încălzirea vremii, majoritatea șoferilor au apucat să își schimbe anvelopele de iarnă, „ceea ce mărește posibilitatea unor blocaje în trafic”.

Cu același prilej, șeful Poliției Române, Petre Tobă, a anunțat că, la nivelul celor nouă județe care vor fi sub cod portocaliu, au fost mobilizați aproximativ 2.000 de polițiști, atât din structurile de Poliție rutieră, cât și de la ordine publică, care vor acționa cu peste 700 de mașini.

Șeful Direcției Poliției Rutiere din IGPR, Lucian Diniță, a declarat, pentru MEDIAFAX, că au fost deja declanșate acțiuni pentru depistarea șoferilor care circulă fără anvelope de iarnă pe drumurile afectate de zăpadă, gheață și polei.

În ceea ce privește intervenția autorităților locale, vicepremierul Dragnea a solicitate prefecturilor să intre în dispozitiv, pentru a preveni riscul unor intervenții întârziate. „Intrați, încă de acum, în dispozitiv. Oamenii nu vor accepta nicio scuză. Faceți tot ce ați făcut și lunile trecute”, a cerut Dragnea.

Capitala și nouă județe din sudul țării vor fi marți, între orele 4.00 și 14.00, sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol, pentru alte 14 județe fiind emis cod galben, a anunțat ANM.

Administrația a emis deja două avertizări, una cod portocaliu, valabilă marți, între orele 04.00 și 14.00, și o alta cod galben, care va intra în vigoare luni seara, la ora 20.00.

Potrivit meteorologilor, codul galben care va intra în vigoare luni, la ora 20.00, vizează Bucureștiul și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș, Olt, Dolj, Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Sibiu, Brașov, Covasna și Vrancea.

„În Oltenia, cea mai mare parte a Munteniei și zona Munților Banatului și a Carpaților Meridionali vor fi precipitații, predominant sub formă de ninsoare, ce vor cumula local 20 l/mp. Vântul va avea intensificări de peste 55…60 km/h, viscolind ninsoarea”, se arată în avertizarea emisă de ANM.

Marți, de la ora 4.00 până la ora 14.00, Capitala și județele Ilfov, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Giurgiu, Teleorman, Vâlcea, Argeș și Olt vor fi sub avertizare cod portocaliu de ninsori și viscol.

Totodată, județele Dolj, Mehedinți, Gorj, Caraș-Severin, Hunedoara, Sibiu, Brașov, Covasna, Vrancea, Galați, Brăila, Tulcea, Ialomița și Călărași vor fi marți, între orele 04.00 și 14.00, sub avertizare cod galben de ninsori și viscol.

În jumătatea de sud a țării va ninge, iar vântul va avea intensificări, viscolind ninsoarea. În Lunca Dunării vor fi precipitații mixte și se va forma polei.

VREMEA – COD PORTOCALIU DE NINSORI, în București și nouă județe – HARTA ANM

Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate armele subordonate acestuia, în special Poliția ... vezi toate articolele

Citește și