CODLEA: Patru persoane reținute, după violențele împotriva polițiștilor
Patru persoane au fost reținute la Codlea, după violențele împotriva polițiștilor.
Polițiștii si jandarmii brașoveni au intervenit într-un cartier din Codlea, după ce luni seara membrii a două familii s-au înjurat și s-au lovit folosind pietre și diferite obiecte.
Trei polițiști și un jandarm au fost răniți
În urma intervenției forțelor de ordine, o parte dintre persoanele implicate au devenit recalcitrante, manifestându-se violent față de lucrătorii de poliție locală și jandarmerie, rezultând vătămarea corporală a patru dintre acestea.
Persoanele bănuite că au participat la conflict au fost conduse la audieri, polițiștii efectuând cercetări, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ultraj și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În urma audierilor, până la acest moment,au fost reținute patru persoane, care au fost introduse în Centrul de Reținere și arestare preventivă al I.P.J. Brașov, urmând să fie prezentate unității de parchet cu propuneri procedurale.
Cercetările în cauză continuă în vederea probării activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.