Codruț Sereș, condamnat la închisoare cu executare în dosarul Hidroelectrica
Decizia judecătorilor în cazul fostului ministru al Economiei, Codruț Sereș, de condamnare la patru ani de închisoare cu exectare, este definitivă.
Judecarea în apel a dosarului „Hidroelectrica” a început în 27 octombrie 2014, iar dezbaterile s-au încheiat după 14 termene de judecată, care au durat mai bine de un an. Sentința în fond a fost pronunțată în 31 martie 2014, fostul ministru al Economiei Codruț Șereș fiind atunci condamnat de un complet de trei judecători de la instanța supremă la patru ani de închisoare cu executare și doi ani interzicerea dreptului de a exercita funcții publice, pentru complicitate la abuz în serviciu. Instanța a mai decis achitarea lui Codruț Șereș pentru constituire de grup infracțional organizat.
Judecătorii au menținut sechestrele asigurătorii puse în timpul urmăririi penale pe bunurile acestora, respectiv pe mai multe autoturisme, locuințe și terenuri, precum și pe sume de bani aparținând inculpaților, în valoare totală de aproximativ șase milioane de lei, 400.000 de euro și 200.000 de dolari.
Decizia din 31 martie 2014 a fost contestată în 29 august 2014 la Completul de cinci judecători al instanței supreme.
Fostul ministru al Economiei Codruț Șereș a fost trimis în judecată de procurorii DIICOT, în septembrie 2011, pentru că ar fi ascuns activitățile ilegale ale conducerii SC Hidroelectrica SA, în urma cărora s-au adus prejudicii de aproximativ 165 de milioane de dolari. În rechizitoriul trimis instanței, procurorii DIICOT l-au acuzat pe Codruț Șereș de complot și subminarea economiei naționale.
Codruț Șereș execută, din 27 ianuarie 2015, pedeapsa de patru ani și opt luni de închisoare primită în dosarul privatizărilor strategice. La începutul lunii decembrie 2006, Codruț Șereș și-a dat demisia din funcția de ministru. El fusese interceptat de Serviciul Român de Informații, în 2005, monitorizările relevând raporturile directe dintre acesta și Stamen Stanchev, precum și aranjamentele de culise privind privatizările unor firme din domeniul energetic, inclusiv promovarea proiectului de hotărâre de Guvern privind vânzarea pachetului de opt la sută din acțiunile Petrom.