CODURI PORTOCALII de ninsori și ger în România. Școlile din Capitală, ÎNCHISE toată săptămâna. Lista drumurilor BLOCATE. UPDATE
UPDATE 12:25: Meteorologii anunță prelungirea avertizării codului portocaliu de ger în Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Temperaturile minime se vor încadra între minus 22 și minus 12 grade, izolat mai coborâte, sub minus 25 grade.
Administrația Națională de Meteorologie anunță val de frig în toată țara, până vineri la ora 20.00.
UPDATE 12:16: Cursurile școlare de la toate unitățile de învățământ din județul Ialomița se suspendă joi și vineri, în condițiile în care județul este sub două avertizări cod portocaliu de viscol și ger, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Ialomița, Lăcrămioara Chirea, decizia a fost luată, miercuri, în ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Ialomița, după consultarea cu directorii unităților școlare, având în vedere condițiile meteorologice extreme de pe raza județului.
UPDATE 10:30: Inspectoratul Școlar al Județului Olt a decis, miercuri, suspendarea cursurilor școlilor și grădinițelor și pentru zilele de joi și vineri, din cauza frigului și a cantității foarte mari de zăpadă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Inspectorul școlar general al ISJ Olt, Adrian Bărbulete, a declarat că decizia suspendării cursurilor și pentru ultimele două zile ale săptămânii vine pe fondul răcirii vremii și a cantității foarte mare de zăpadă căzute pe drumurile din județ.
„Am luat decizia suspendării cursurilor pentru 1 și 2 martie. Este ger și zăpadă și este o problemă cu unele căi de acces, cu drumurile”, a declarat Bărbulete.
UPDATE 10:09: Trafic îngreunat în Capitală.
Brigada Rutieră a anunțat, miercuri, că tramvaiul de pe ruta Bulevardului 1 Decembrie și a Bulevardului Liviu Rebreanu a deraiat. De asemenea, probleme sunt pe mai multe linii de tramvai din Capitală.
ramvaiul de pe linia 46, ruta Bulevardului 1 Decembrie și a Bulevardului Liviu Rebreanu, a deraiat, miercuri dimineață.
Reprezentanții Regiei Autonome de Transport București (RATB) au anunțat că pe „Bd. Basarabia / Bd.1 Decembrie, sens capăt de linie Republica, au fost blocate, timp de câteva minute, tramvaiele liniilor 14, 36, 40, 46, 56, din cauza unui tramvai din linia 46, rămas defect. S-au dirijat mijloace de intervenție RATB la fața locului, pentru remedierea situației”.
„Se circulă în condiții de iarnă. Este aglomerat pe marile bulevarde și în special în zona centrală”, a declarat, miercuri dimineață, pentru MEDIAFAX, comisarul șef al Brigăzii Rutiere, Ovidiu Munteanu.
De asemenea, un tramvai al liniei 23 a rămas blocat în zona Calea Dudești după ce macazul a înghețat. Circulația este îngreunată și în alte zone din București.
Totodată, se circulă cu dificultate și pe trotuare, din cauza stratului mare de zăpadă.
UPDATE 09:00: O sută de trenuri în județele aflate sub cod portocaliu de viscol sunt anulate, miercuri, din cauza ninsorilor și a viscolului. Potrivit CFR, traficul feroviar se desfășoară în condiții de ninsoare viscolită și rafale puternice de vând de până la 60 de kilometri pe oră.
UPDATE 08:20: Șapte județe au intrat, miercuri dimineață, sub cod portocaliu de viscol, iar 27 de județe și Capitala se află, până joi, sub cod portocaliu de ger.
Județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea au intrat, miercuri, sub cod portocaliu de vânt puternic, ninsoare viscolită, zăpadă spulberată și vizibilitate scăzută.
Vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 55 – 65 km/h și local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată și troienită. Vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Codul portocaliu este în vigoare până la ora 20.00.
În acelați timp, miercuri până la ora 23.00 Muntenia, Dobrogea și jumătatea sudică a Olteniei și a Moldovei sunt sub cod galben de ninsori, intensificări ale vântului și viscol.
Capitala și 27 de județe din Moldova, estul Transilvaniei, Oltenia, Muntenia și Dobrogea se află, până joi la ora 10.00, sub cod portocaliu de ger.
Gerul va fi persistent chiar și pe parcursul zilelor, când valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime vor fi frecvent între minus 12 și minus 8 grade, cele minime se vor încadra în general între minus 22 și minus 12 grade, iar rafalele vântului vor accentua senzația de frig.
Cealaltă jumătate a țării se află sub cod galben de frig, cu temperaturi cu peste 10 – 15 grade mai coborâte decât valorile normale pentru această perioadă din an.
UPDATE 08:08: Circulația pe două autostrăzi, tronsoane din 14 drumuri naționale și 47 județene este oprită, miercuri dimineață, din cauza vremii.
Potrivit Centrului Infotrafic, este închis traficul pe A2 București – Constanța și A4 Ovidiu – Agigea, precum și pe tronsoane de drumuri naționale din județele Constanța, Călărași, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman și Vrancea.
47 de tronsoane de drumuri județene județene din Constanța, Călărași, Dolj, Giurgiu, Olt, Teleorman și Vaslui sunt, de asemenea, închise.
De asemenea, sunt închise toate cele patru porturi maritime de la Marea Neagră, Constanța Nord, Constanța Sud Agigea, Midia și Mangalia, în județul Constanța, iar în județul Tulcea rămâne închisă Bara Sulina. Totodată, rămân închise, din cauza vântului puternic, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol și Zimnicea – Svishtov.
UPDATE 12:05: Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunțat, marți, la comandamentul de iarnă, că școlile și grădinițele din București, care aparțin de sistemul de stat, vor fi închise toată săptămâna, din cauza viscolului și a gerului.
UPDATE 11:57: Meteorologii anunță prelungirea avertizării codului portocaliu de vânt și viscol în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea până miercuri seara. Patru județe se află, până marți la ora 14.00, sub cod portocaliu de vânt și viscol.
Administrația Națională de Meteorologie anunță cod portocaliu de vânt, ninsoare puternic viscolită, zăpadă spulberată și vizibilitate scăzută în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea.
Avertizarea este în vigoare începând de miercuri dimineață până la ora 20. În acest interval, în județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța și Tulcea vor fi intensificări susținute ale vântului, cu rafale în general de 55 -65 km/h și local în jur de 70 km/h, iar ninsoarea va fi puternic viscolită, zăpada spulberată și troienită și vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.
Totodată, începând de marți ora 23.00 până miercuri la ora 23.00, intră în vigoare o avertizare cod galben de ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent, intensificări ale vântului și viscol. Aria ninsorilor va fi în extindere, începând din sud-vest și va cuprinde jumătatea de sud a țării.
UPDATE 10:07: Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condițiilor meteo, însă marți dimineață, 12 curse aeriene au înregistrat întârzieri de până la 40 de minute, generate de necesitatea degivrării aeronavelor înainte de decolare, anunță Compania Națională Aeroporturi București (CNAB).
Pe Aeroportul Internațional Henri Coandă București și Aeroportul Internațional București Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfășoară în condiții de iarnă, conform programului de zbor.
„Nicio cursă nu este anulată pe Aeroportul Henri Coandă din cauza condițiilor meteo. În cursul dimineții, 12 curse aeriene au înregistrat întîrzieri de până la 40 de minute, generate de necesitsatea degivrării aeronavelor înainte de decolare și/sau de handlingul la sol îngreunat de condițiile meteo”, se arată într-un comunicat de presă aL Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), remis MEDIAFAX.
UPDATE 09:49: 17 unități școlare din nordul și centrul județului Galați și șase din județul Vrancea au fost închise, marți, din cauza ninsorii și gerului.
În județul ggalați, este vorba despre localitățile în care microbuzul școlar nu a putut ajunge din cauza sulurilor de zăpadă formate pe drumurile comunale. Elevii și preșcolarii au fost anunțați să stea acasă, iar cursurile se vor relua miercuri doar dacă se va putea circula pe rețeaua de drumuri. Pe lista cu școli și grădinițe închise sunt unități din comunele gălățene Bălășești, Bălăbănești, Băleni, Băneasa, Berești-Meria, Biciumeni, Corni, Cuca, Cuza Vodă, Drăgușeni, Nicorești, Poiana, Rădești, Slobozia Conachi, Smulți și Vârlezi. În funcție de evoluția vremii se va decide reluarea cursurilor sau prelungirea perioadei de suspendare a acestora.
Probleme cu unitățile de învățământ sunt și în județul Vrancea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență, primarii din șase comune au decis împreună cu inspectorii școlari să închidă școlile și grădinițele la care se ajunge cu dificultate din cauza zăpezii.
„Unități închise sunt în comuna Tănăsoaia, școala și grădinița Costișa și școala din localitatea Covrag. De asemenea, s-a decis suspendarea cursurilor în comuna Vintileasca la școala și grădinița din Bahnele și la școala și grădinița din localitatea Neculele. Nu se fac cursuri nici la unitățile școlare din Sihlea, Bogza, Voetin și Caiata”, a anunțat ISU Vrancea.
UPDATE 09:07: În județul Constanța, Aeroportul Kogălniceanu a fost închis începând cu ora 6:30. Pe raza SRPT Craiova au fost anulate 6 curse aeriene, iar pe raza SRPT București au fost anulate 8 curse aeriene. Pe raza SRPT Brașov a fost anulată o cursă aeriană.
De asemenea, în județul Constanța au fost închise porturile Constanța Nord, Constanța Sud Agigea, Midia și Mangalia.
Totodată, în județul Tulcea, a fost închisă Bara Sulina.
În județul Teleorman, punctele de trecere a frontierei cu bacul Turnu Măgurele – Nikopol și Zimnicea – Svishtov au fost închise, din cauza vântului puternic.
UPDATE 08:24: Potrivit CFR Călători, circulația trenurilor de pasageri se desfășoară în continuare în condiții de iarnă, la această oră nefiind linii închise sau trenuri blocate.
Marți se menține măsura de anulare a unor trenuri pentru eliberarea liniilor în vederea facilitării intervențiilor cu utilaje și evitarea unor situații nedorite pentru pasageri. Sunt anulate aproximativ 6 la sută din cele circa 1.200 de trenuri CFR Călători care circulă zilnic în România.
UPDATE 07:34: Traficul rutier este restricționat, marți dimineață, pe trei drumuri naționale din Tulcea, pentru autovehiculele cu masa maximă admisă mai mare de 3,5 tone, din cauza ninsorii și a viscolului.
Potrivit Companiei Naționale de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), pe DN 22, între localitățile Smârdan – Tulcea și între localitățile Tulcea – Baia, pe DN 22D între localitățile Măcin și Horia și pe DN 22E între localitățile Gârvan și I.C.Brătianu a fost instituită restricția de tonaj pentru autovehiculele cu masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone.
Măsura a fost luată din cauza ninsorii și a viscolului puternic care determină vizibilitate foarte redusă.
Potrivit Companiei Naționale de Admnistrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), autostrăzile închise sunt: A2, între Bucuresti și Constanța și A4, între Ovidiu și Agigea.
De asemenea, sunt închise drumurile naționale DN 2A, între Hâșova și Ovidiu, DN 2A, între Slobozia și Giurgeni, DN 2N, între Bogza și Dumbrăveni, DN 3, între Ostrov si Basarabi, DN 3, între Brănești și Călărași, DN 3A, între Lehliu și Fetești, DN 3B, între Călărași – Fetești și Fetești – Giurgeni, DN 3C, între Constanța și Ovidiu, DN 4, între Popești Leordeni și Oltenița, DN21, între Slobozia și Călărași, DN 22, între Baia și Ovidiu, DN 22A, între Cataloi și Hârșova, DN 22C, între Cernavodă și Murfatlar, DN 22D, între Ciucurova și Două Cantoane, DN 22F, între Izvoarele și Nalbant, DN 23B, între Măicănești și Ciorăști, DN 31, între Cuza Vodă și Oltenița, DN 38, între Agigea și Negru Vodă, DN 39E, între Constanța și Cumpăna, DN41, între Oltenița și Plopșoru, DN51, între Izvoarele și Zimnicea, DN 5, între Adunații Copăceni și Giurgiu, DN5A, între Fălăștoaca și Izvoarele, DN 65A, între Roșiorii de Vede și Turnu Măgurele și DN 65 E, între Furculești și Bogdana.
„Având în vedere că începând de luni dimineață a intrat în vigoare codul portocaliu de ninsori abundente, temporar viscolite și vizibilitate scăzută recomandăm conducătorilor auto să plece la drum doar în cazuri de strictă necesitate. Cele mai afectate județe de condițiile meteorologice extreme din această perioadă sunt Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Buzău, Brăila, Constanța, Tulcea și municipiul București”, arată CNAIR.
Școli închise
Potrivit informațiilor furnizate de inspectoratele școlare județene/Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB), marți, 27 februarie, și miercuri, 28 februarie, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile școlare sunt suspendate integral în județele Brăila și Olt.
De asemenea, marți, 27 februarie, cursurile sunt suspendate în toate unitățile de învățământ preuniversitar din județele Dolj, Constanța, Giurgiu (cu excepția grădinițelor cu program prelungit din municipiul Giurgiu), Ilfov și Teleorman, dar și în Capitală. Tot marți, 27 februarie, nu se va organiza activitate didactică în 17 școli din mediul rural din județul Mehedinți și în 14 unități școlare din județul Călărași.
Codul portocaliu ar putea fi prelungit
Directoarea ANM, Elena Mateescu, a anunțat, luni, în cadrul comandamentului de iarnă instituit la sediul MAI că ar putea prelungi până pe 2 martie avertizarea de cod portocaliu de ninsori și viscol în cele șapte județe din țară afectate de ninsori și viscol.
„Ne așteptăm ca mâine (marți-n.r.) dimineață să avem minime cuprinse între -18 și -8 grade Celsius, -20 în depresiunile din estul Transilvaniei și în Moldova. Miercuri dimineață vor fi -21, -11 grade la scala întregii țări. De asemenea, pentru zilele de 1 și 2 martie, vor fi cele mai coborâte valori, chiar mai mult, -22 de grade, inclusiv la București -17 grade, chiar -18 grade. De aceea, în analiză, posibilitatea ca miercuri dimineață să prelungim avertizarea pentru valul de frig persistent, incluzând și ziua de 2 martie, pentru că și pe parcursul nopții de marți, miercuri spre joi și joi spre vineri, ne așteptăm ca valul de frig să continue să se manifeste, mai ales în regiunile extracarpatice. Includem aici Moldova, Dobrogea, Muntenia și Oltenia”, a declarat Elena Mateescu, director al Agenției Naționale de Meteorologie, în cadrul Comandamentului de iarnă convocat la sediul Ministerului de Interne.