Colecție de ARTĂ pe cartelele de metrou. Metrorex pune la bătaie un premiu pentru cine strânge 10 picturi diferite
Compania Metrorex își duce pasagerii într-o călătorie interesantă în lumea artei. Zece picturi purtând semnătura marelui Theodor Aman vor fi imprimate pe o serie limitată de cartele de metrou.
Iar cine reușește să colecționeze toate cele 10 opere de artă va câștiga un premiu.
„Cartele de colecție”, un proiect de succes
Început în 2021 de Metrorex și Art Safari, proiectul „Cartele de colecție” s-a dovedit un succes, iar acum revine cu o nouă provocare. O serie de cartele de 10 călătorii cu reproduceri de artă sunt deja în circulaţie din data de 24 aprilie.
Pe lângă acestea, a fost pusă în circulație și o cartelă specială cu celebra pictură „Ţărăncuţă cu basma albă”, purtând semnătura lui Nicolae Grigorescu.
Călătorii care vor strânge 10 cartele Theodor Aman pot câștiga un abonament la Art Safari, ediția a 11-a. De asemenea, cartela reprezentând cea mai valoroasă lucrare de artă vândută vreodată în România – „Țărăncuță cu basma albă”, de Nicolae Grigorescu, s-a vândut cu 340.000 de euro – aduce posesorului două bilete la tururile de noapte din cadrul Art Safari.
Cartelele speciale sunt puse în vânzare de către Metrorex la cabinele de acces din staţiile de metrou Piaţa Unirii 1, Piaţa Victoriei 1, Universitate, Eroilor 1, Dristor 2, Academia Militară şi Jiului.
Proiectul „Cartele de colecție” vine în completarea colaborării dintre Metrorex și Art Safari, început odată cu inaugurarea „Muzeului din Metrou”, în 2021, prin expoziţia „Arta cucereşte Bucureştiul!”.