#COLECTIV. Oamenii din flăcări. O poveste despre oameni, la patru ani de la incendiul care a schimbat o țară

VIAȚA DUPĂ COLECTIV

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: M-a făcut să încerc să fiu mai bună, tot evenimentul ăsta. Să încerc să ajut mai mult deși și înainte încercam cumva să fac voluntariat, să ajut copiii, pe copii m-am axat întotdeauna, m-am gândit că putem schimba dar de la rădăcină ceva.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Am trecut bineînțeles prin fazele prin care trece orice om supus unei asemenea traume, prin faza de revoltă în care nu vrei să înțelegi, prin faza de negare în care crezi că e totul un vis, mă așteptam la un moment dat „băi o să mă trezesc, dar cum, e o glumă, e un vis”. Până la urmă accepți, am avut foarte mult timp să mă gândesc, adică nu puteam să fac nimic altceva decât să stau în pat și am încercat să analizez să pun pro și contra ce se întâmplă și făceam niște liste mentale.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu, victimă Colectiv: Copilul nu mi-l mai aduce nimeni înapoi, dar aș vrea să știu că viața celui de-al doilea copil nu mai este pusă în pericol. Ok, sunt de acord, accidente se pot întâmpla, incendii izbucnesc oriunde în lumea asta, accidente rutiere, dar ce facem cu pacientul după ce îl ducem la spital? Eu nu dorm nopțile mai ales în perioada asta, pentru că mi-a murit copilul acolo și pentru că văd că societatea românească nu schimbă nimic, refuză schimbarea. Mă întreb oare cum or dormi oamenii ăștia care, chiar dacă nu recunosc că au pe cap moartea unor oameni, răspund pentru ce s-a întâmplat atunci.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Înainte de Colectiv eu absolvisem facultatea de film, UNATC, lucram ca operator imagine la Prima TV la știri, pe teren, aveam și o formație „Up to eleven” în care cântam la tobe, tocmai lansasem în 2014 primul nostru album fix în Colectiv, eram toată formația în seara aia în club, Leo chitaristul nostru din păcate a murit, Liviu basistul a fost și el rănit, iar Mircea solistul vocal este singurul care a scăpat nevătămat, la limită ce-i drept, dar a scăpat, asta erau lucrurile pe care le făceam înainte. După momentul ăsta în timpul lung pe care îți spuneam că l-am avut pentru analize și de reflectat, m-am gândit că va trebui să fac altceva pentru că este imposibil fizic să mai fac ce făceam înainte și tocmai de asta acuma trec anul trei la facultatea de psihologie la Universitatea București

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Acum încerc oricum să-i ajut și pe cei din jurul meu pentru că am niște experiențe în spate mai ales legate de arsuri. Am învățat destul de multe deși nu am medicina știu ce trebuie făcut în anumite condiții și cum trebuie tratate anumite răni și am încercat să mai ajut persoane care au apelat la mine prin intermediul internetului, de exemplu.

La câteva luni după Colectiv, în anul 2016, procurorii au trimis în instanță trei dosare. Unul în care era vizată Primăria Sectorului 4 și fostul edil Cristian Popescu Piedone, altul în care era judecați patronii clubului Colecitv și patronii firmei de artificii și un al treilea care îi viza pe pompierii Antonina Radu și George Petrică Matei. La finalul lui 2017, cele trei dosare au fost contopite și a devenit doar unul. Acel dosar se află încă în faza audierii martorilor. Sentința pe care o vor da magistrații Tribunalului București va putea fi atacată la instanța supremă.

PROCESUL

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Sunt dezamăgită, foarte dezamăgită de tot ce s-a întâmplat în ultimii patru ani, plecând de la sistemul de sănătate, la justiție, la tot ce s-a încercat în ultimii ani cu justiția, să o călărească pur și simplu, s-o nenorocească de tot. Am fost și pe 10 august și acolo am fost gazată și intoxicată. Și acum am probleme cu plămânii din cauza asta și de asta tușesc și am senzația de tuse mai tot timpul. Da, dezamăgită și sper, am zis de fiecare dată și zic și o să tot zic că trebuie să ieșim la vot noi, ăștia tineri, care suntem tineri, noi ne hotărâm viitorul să nu-i mai lăsăm pe ceilalți să ne hotărască viitorul, asta am zis de fiecare dată. Sper să se iasă și acum la vot. Nu știu cât contează, eu simt că, cumva, are o influență foarte mare votul nostru fiecare vot

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Consider că a fost un cumul de factori în seara respectivă, nu sunt îndreptățit să dau verdicte, dar consider că ce s-a putut întâmpla prost, s-a putut întâmpla prost, cum au mai fost alte cazuri și în alte părți ale lumii numai că alte țări au învățat din evenimentele astea, noi se pare că încă nu vrem să învățăm deși lucrurile sunt negru pe alb. Fiecare dintre cei inculpați consider că are partea lui de vină.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu , victima Colectiv: Deocamdată sunt audiate părțile civile, vom vedea. Sper să facă pași, și într-un nou process cu ce s-a întâmplat după, pe intervenția și pe condițiile din spital. În care vrem să arătăm că statul român nu era pregătit.

COSTIN MINCU, patronul clubului Colectiv: Îmi doresc foarte mult, cred că judecătorul care judecă acum fondul și judecătorii care vor judeca faza a doua de apel, îmi doresc foarte mult să fie aplecați spre aflarea adevărului. Asta e tot ce îmi doresc, atâta timp cât va ieși la suprafață adevărul și vor înțelege exact cum a fost posibil să se întâmple tragedia asta pentru mine e tot ce contează. Că, repet, vom fi condamnați, că vom avea o parte din responsabilitatea ăsta, e un lucru pe care îl înțeleg, am fost educat când greșesc să îmi asum greșelile, am spus-o, deși am vorbit rar cu dumneavoastră cu presa, am spus-o de la început, dacă am greșit trebuie să plătesc, nu vreau să mi se atribuie nici un fel de circumstanțe atenuante sau… nu vreau să existe nici un fel de lucruri care să… dacă am greșit trebuie să plătesc. Dar trebuie să plătesc pentru ce am greșit eu, nu pentru ce au greșit alții, iar pentru alte greșeli trebuie să plătească cei responsabili, asta înțeleg eu prin adevăr și dreptate, așa înțeleg eu că e corect

SEARA DE 30 OCTOMBRIE 2015

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Imaginea care îmi vine în cap când aud Colectiv sau legat de seara respectivă a fost flacăra aceea puternică pe care am văzut-o în momentul în care ajuns la ieșirea spre container și m-am întors, bine era vorba de câțiva pași pe care i-am făcut, și m-am întors și m-am uitat spre club și era o flacără imensă, așa, ca în filmele de groază de sus până la mijlocul… aproape de capul nostru. Și deja cuprinsese mai mult de jumătate de club. (…) M-am speriat, atunci m-am speriat pentru că n-am crezut că o să ia ceva foc atât de repede, în câteva fracțiuni de secundă, și știam că o să mor, asta am simțit. Că o să mor, știu că i-am cerut iertare prietenei mele pentru că am luat-o cu mine acolo, i-am spus „îmi pare rău, știi că o să murim amândouă, n-am vrut să-ți fac asta” . Am încercat să-mi torn berea în cap ca să mă recunoască mama la IML, asta am vrut dar nu am putut pentru că eram mult prea înghesuiți ca să-mi pot ridica mâinile pe lângă mine.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Cu câteva minute înainte să se declanșeze incendiul eu eram afară cu prietenul meu fumam, eram în fața clubului, pentru că atunci încă se fuma înăuntru, dar am decis să fumez afară pentru că înăuntru era cald, era fum, eram afară, am terminat țigara, am intrat în club, tocmai când începea ultima piesă pe care au mai cântat-o, m-am dus la toaletă, când m-am întors de acolo deja flacăra se întinsese la tavan, deci am ieșit destul de târziu, iar toaleta era fix în partea opusă ieșirii.

ALEX TEODORESCU, supraviețuitor Colectiv: Am reușit să ieșin destul de repede, să zic au mai trecut vreo 10 secunde după, când s-a rupt ușa pentru că era închisă pe jumătate, și ieșisem în gang, unde ieșise și mult fum din clădire, și nu mai puteai să vezi, nu mai puteai să respiri în fumul respectiv. (… )Erau oameni arși, cum s-a văzut și pe filmările postate, foarte arși negri, din cap până în picioare, care cereau apă. Moment în care eu am văzut că deja foarte mulți sunau la 112, și m-am dus să caut apă.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: A luat foc aerul proaspăt care a intrat de la temperatura foarte mare care era înăuntru, o limbă imensă de foc a trecut prin noi, se auzea ca sunetul unui avion care decola, ceva de genul a fost țin minte și atunci am leșinat. (…) M-am trezit, nu știu, probabil câteva zeci de secunde, câteva minute nu mai știu exact, când m-am trezit știu că era un nor foarte negru de fum, încins și cu un miros acru, după care am leșinat din nou, după care m-am trezit, am început să mă târăsc nu mai știu exact cum deasupra celorlalți oameni care erau în jur, am început să strig la cei care erau afară, un băiat știu că m-a tras de mâini, mă durea, am țipat ușor că mă doare, dar oricum nu prea mai simțeam durerea cum aș fi simțit-o în orice altă situație, am ieșit afară, eram într-o stare de șoc, nu mai vedeam nimic în jurul meu, eram aproape aș putea spune anesteziat.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Când am ieșit din Colectiv da am fost pe picioarele mele, chiar m-am întors în fața containerului și apoi am intrat singură în ambulanță pentru că erau două asistente sau doctorițe în jurul ambulanței, erau foarte panicate nu știau ce să facă, m-am urcat singură și le-am spus să mă ajute că nu mai pot de durere. Dar după ce mi-au pus niște cred că erau niște fașe de silicon, nu știu exact ce, umede pe mine, pe mâini și pe față m-am înecat cred puțin, nu mai puteam să respir și am și leșinat din cauza durerii și m-am mai trezit doar o fracțiune de secundă în Elias când a răspuns asistenta, a sunat telefonul și a răspuns asistenta la telefonul meu, eram pe targă, știu doar că am auzit-o când a spus că sunt la terapie intensivă la Elias și după aia mi-am pierdut din nou cunoștința și am stat așa până cred că la sfârșitul lunii

COSTIN MINCU, patronul clubului Colectiv: Îmi reproșez că nu am știut să fac ceva, ca lucru ăsta să nu se întâmple, și asta am gândit-o de prima data. Ce ar fi trebuit să face eu ca seara repsectivă să nu se întâmple? Nu știu cum ar fi trebuit să fac asta, pentru că defapt e doar o expresie a regretului meu. Asta simt și asta este

CU GÂNDUL LA ACASĂ

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Am fost tristă pentru că, la fel, m-am gândit la părinții mei. Sunt foarte atașată de ei și m-am gândit ce le fac dacă fac asta, că mor, de ce să mor acum să îi distrug pe ei. Asta a fost singurul lucru care mi-a trecut prin cap.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: A fost o tristețe pe care nu am mai simțit-o și sper să nu o mai simt niciodată în viață, pur și simplu am fost cuprins de niște regrete pe care nu credeam că le poți avea înaintea faptului împlinit, regretam că mor atât de tânăr, regretam că nu am avut timp să îmi întemeiez o familie, să am copii și regretam că familia mea va trebui să treacă prin pierderea mea.

EUGEN IANCU, tatăl lui Aelxandru Iancu, victimă Colectiv: S-au întâmplat lucruri ciudate atunci. Vineri la 12 noaptea, deci pe 30 octombrie erau internați 180 de copii. În noaptea aia la toți copiii au ajuns aparținătorii, grup de prieteni, toată lumea a întrebat ce trebuie, pentru că cumva eram toți conștienți de lipsurile din sistemul medical și atunci a fost o oarecare deschidere, noi am întrebat sâmbătă dimineața pe la ora 09.00-10.00 când se pare că de undeva a venit un ordin care a spus nu mai comunică nimeni nimic și probabil că și dumneavoastră, presa, știți că din momentul ăla v-ați lovit de un zid.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Mama la început nu a văzut că a stat non-stop la spital și mama și tata și apropiații mei, au stat acolo, n-au văzut ce se întâmplă în afara spitalelor și ce declară miniștri și managerii. După aia mi-a povestit și a aflat și ea. Tata are și acum bilețelul notat cu ce trebuia să-mi cumpere de la spital, l-a păstrat, știa că poate o să fie nevoie la un moment dat să spună asta.

EUGEN IANCU, tatăl lui Alexandru Iancu, victim Colectiv: Îmi amintesc că în momentul ăla când eram în spital mi-a spus la un moment dat că dacă am fi avut bani mulți l-am fi putut salva pe Alexandru. Problema este că în acel moment nu era vorba de bani, au fost oameni care au donat și au cerut transferul iar statul român s-a opus. Pentru asta statul român și toți cei care au ocupat funcțiile alea trebuie să răspundă. Apăreau pe ici pe colo medici sau asistente care pe la dos spuneau ne mai trebuia aia sau aia sau aia, sunt câțiva medici care au solicitat din acel moment, dar foarte puțini, transferul și care au scris asta inclusiv în documente, pentru că au spus ok, i-am stabilizat, dar la noi vor muri, din păcate însă marea majoritate au tăcut. Nimeni nu mi-a spus despre bacterii, ulterior am aflat din dosar că pe data de 2, la trei zile, avea deja confirmată prima bacterie, copilul meu a murit cu cinci bacterii, iar din Spitalul Sf. Ioan au murit patru.

SORINA PINTEA, ministrul demis al Sănătății: Am fost întrebată anul trecut dacă nu mă îngrijorează creșterea numărului de infecții și pentru prima dată am fost chiar fericită că avem un număr atât de mare sau un număr mai mare ca și anii trecuți pentru că asta a însemnat că oamenii au început să conștientizeze și să raporteze, să fie sinceri. Anul acesta numărul acestor infecții a crescut, cred că începem să ne apropriem de realitate, este absurd să crezi că România este într-un clasament sub Germania, sub Franța, sub Italia, cu siguranță lucrurile erau din start greșite.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Dacă Doamne Ferește s-ar repeta, România ar fi în aceeași situație în care eram acum patru ani. Nu s-a inaugurat nici un fel de secție nouă de arși până la ora actuală, nu s-a construit nimic, din punctul ăsta de vedere stăm bine, stăm la fel.

SORINA PINTEA, ministrul demis al Sănătății: Eu nu cred că se mai poate repete scenariul post Colectiv, nu cred pentru că, în primul rând, noi ne-am schimbat, cred că am învățat să ne asumăm ce nu putem să ne asumăm ce nu putem să ne asumăm, asta în primul rând și cred că am demonstrat-o cel puțin noi cei de la Ministerul Sănătății în ultima perioadă, ne-am asumat faptul că nu putem trata un pacient și atunci am luat măsuri să fie tratat acolo unde poate fi tratat, deci nu cred că se mai poate repeta.

SALVAȚI DE ALȚII

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Din păcate trezirea din comă nu este cum este în filme, ar fi bine să fie ca în filme, dar este un proces treptat prin care corpul care a suferit atâtea șocuri nu poate să se trezească instant, durează ore, zile, la început ai probleme cu vederea din cauza morfinei, nu știi unde ești, nu te poți… cel puțin eu nu mă puteam mișca absolut deloc. Eram prins de un pat și în jurul meu erau niște aparate ca într-o navă spațială, aveam mâinile mobilizate, ceafa imobilizată, capul, dureri, nedumerire, nu știi ce se întâmplă cu tine, știi că ai pățit ceva acum trei săptămâni, dar nu știi care a fost tot procesul și de ce te afli acolo și unde ești, nu știam unde sunt prima oară.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Când m-am trezit a fost foarte ciudat că nu puteam vorbi pentru că aveam traheostomă și nu puteam să vorbesc, am început să plâng, an văzut-o pe mama și ea mi-a transmis doar că pisoiul meu e bine, e cu tata și să stau liniștită că o să fiu bine și că am ajuns la cel mai bun spital din Europa și să nu-mi fac griji că am avut noroc. (…) Mi se dădea morfină ca să pot să mă ridic, să merg la duș, timp în care trei sau patru asistenți veneau și luau absolut tot din cameră, tot de pe pat, schimbau absolut toată lenjeria, în fiecare zi, dușurile la care am fost tot timpul ajutată și băile la care eram sedată pentru că altfel n-aș fi suportat probabil să-mi smulgă pansamentele de pe mine așa cum se procedează la noi în România. eram sedată fie anestezie totală, fi e cu gaz ca să nu simt. (…) A fost foarte greu pentru mama, și-a pierdut locul de muncă, vă dați seama că nu stătea nimeni să țină pe cineva în perioadă de patru luni de zile așa, trebuia angajat cineva în locul ei. A fost greu pentru ea că în spital ea nu avea voie să facă nimic, adică ea era strict însoțitor, stătea lângă mine, vorbea cu mine, dar cât ține de creme, schimbat haine, așezat la toaletă, mâncat, absolut tot făceau asistenții și infirmierii de acolo, mama nu avea voie să facă nimic, era oaspete.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Eram într-o țară străină, aveam dureri, i-am zis prima oară sorei mele să le dea ceva asistenților de acolo, cu mentalitatea asta am plecat, i-am zis dă-le 100 de euro să îmi dea niște calmante, după care când m-am făcut mai bine asistenții de acolo glumeau pe seama mea, le ceream apă ziceau „ok îți dăm apă dar dă-ne și tu 100 aia de euro pe care ne-ai promis-o”, nu aveau mentalitatea asta și nu o au în continuare, să dai ceva ca să primești ceva într-un spital. (…)Tot procesul a fost dificil, să te obișnuiești cu ce ai redevenit și iarăși a fost foarte greu, au fost foarte grele momentele în care eram neputincios, mâinile fiind atât de grav afectate trebuia să depind de sprijinul mamei și a celor din jur pentru orice lucru pe care trebuia să îl fac, nu puteam să iau un pahar cu apă, nu puteam să mă îmbrac singur, a fost foarte dificil până m-am ajustat cu și până mi-am revenit după multe operații să pot să fac cât mai multe lucruri singur.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: E nevoie de operații de reconstrucție, e nevoie de operații care să ne ajute să ne dea mobilitatea. Sunt anumite operații care… știi pielea atunci când e arsă sau grefă pusă nu mai are elasticitate, nu mai are colagen, nu se mai întinde, nu mai e mobilă, flexibilă și atunci ca să putem îndoi degetele, ca să putem îndoi încheieturile sau zona respectivă unde e arsă avem nevoie de anumite adăugiri sau Z-plastii le spun ei, tăieturi în Z care relaxează cicatricea și atunci îți dă o mobilitatea mai mare a pielii.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Până la ora actuală nu știu numărul exact, peste 20 și ceva, iar dureri fizice au fost foarte multe, au fost operații dureroase, proceduri care s-au întins pe multe luni, dar pentru asta există din fericire analgezice și trec până la urmă, trebuie să le înduri, nu ai ce să faci din păcate, după un astfel de accident nu ai cum să nu suferi dureri fizice atât de puternice.

SUFLET COLECTIV

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Mulți sunt curioși, este normal, m-am cam plictisit să le povestesc același lucru multora care mă întreabă, dar îi înțeleg.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Încerc că nu prea iau contact cu oamenii în general, evit. Pentru că nu prea mă simt bine să fiu luată la tot felul de întrebări, de fiecare dată aceleași întrebări, am obosit cumva de lucrul ăsta, dar am avut de curând două doamne la o benzinărie aproape de casa mea care au început să plângă instant fără să mă întrebe și după aia m-au întrebat, după ce au început să plângă, dacă sunt de la Colectiv, că li s-a părut lor că m-au văzut undeva, și nici nu știam cum să reacționez că mi se rupe sufletul și nu vreau să provoc asemenea sentimente oamenilor din jurul meu.

ALEX TEODORESCU, supraviețuitor Colectiv: Oamenii din afară și nu îi învinovățesc neaparăt, aveau cu toții o părere despre noi, unii ziceau că suntem sataniști, alții ziceau că trebuia să murim cu toții, și sunt lucruri pe care nu eu cât apropiaților mei, le era destul de greu să le audă. Ziua de 30 e o zi grea pentru mine. În fiecare an cam știu ce am făcut în anii trecuți, și măr og de la consumat alcool mult, e o zi grea, mă rog și acum deși au trecut 4 ani, sunt absolut sigur că nu o să fiu absolut fericit, foarte ok.

SCHIMBAREA

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: E o întrebare foarte bună, dar foarte grea, ar trebui schimbat totul, ar trebui începând de la educație, vorbim despre o reformă, despre care se tot vorbește din 90 încoace, până acum nici o autoritate nu a avut nici un plan pe termen lung, cu rezultate pe termen lung,

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: De la cei care conduc țara? În momentul ăsta e cam greu să cer cuiva care conduce țara ceva pentru că nu cred că ar înțelege. Să facă niște legi mai… sau să fie mai atenți la legile pe care le dau și ce repercusiuni pot avea pentru că un Colectiv poate să fie din nou oricând în condițiile date și poate fi oricare dintre noi acolo, noi, oameni de rând sau chiar ei sau cineva din familia lor, din păcate, oricine poate fi în asemenea situație. Putea să fie oriunde, într-un restaurant, într-un club, într-o cafenea, e fix același lucru.

BOGDAN MOLEȘAG, supraviețuitor Colectiv: Nu am ce să le cer punctual, știu și ei foarte bine, le-aș cere românilor… Să se gândească atunci când votează, să se gândească atunci când fac ceva greșit, să se gândească atunci când își educă copiii, să se gândească la binele lor pe termen lung, să se gândească la țara asta, toată lumea în ultimii ani a fost afară în Europa, putem fi și noi ca acolo, va dura ceva, dar trebuie să ne dorim. E foarte… ceva punctual nu se poate spune.

ADINA APOSTOL, supraviețuitor Colectiv: Sunt fix aceleași ordine pe care le dau, sunt fix aceleași legi pe care le dau și fix aceleași semnături pe care le dau atunci când dau niște autorizații. Să fie totul mai strict, totuși poate n-avem nevoie de atâtea cafenele și baruri și… dar măcar alea care sunt să fie safe, să fie… să știi că poți intra acolo și ești și în siguranță.

27 de tineri și-au pierdut viața chiar în club, în incendiu, iar alți 37 au murit în săptămânile care au urmat din cauza arsurilor și a infecțiilor nosocomiale. 4 ani mai târziu, azi, în 2019, încă nu a fost găsit niciun vinovat, iar procesul se judecă în continuare.