Colegă a asistentei din Zimnicea, care a intrat ÎN COMĂ după ce a ieșit din gardă: Muncim până la EPUIZARE
O asistentă medicală din județul Teleorman a scris pe facebook faptul că personalul din Spitalul Zimnicea e suprasolicitat. Marinela Tănase lucrează de mai mult timp la Serviciul de Ambulanță și susține că suprasolicitarea este principala „dramă” a celor care își desfășoară activitatea în unitățile spitalicești.
„Privim cum se fac nedreptăți și cum suntem neînțeleși și solicitați maxim în timpul gărzilor, pentru că suntem puțini, pentru că cei care ar trebui sa ne înțeleagă nu ne iau în seamă, privim și tăcem. Până când și cu ce preț? Și uite așa asistăm neputincioși cum o colegă de-a noastră, din spital, intră în comă în timpul turei de noapte. Până când mai băgăm capul sub nisip? Și pentru cine? De câte ori am scris câte ceva am primit aprobare doar din partea câtorva oameni, prea puțini pentru a reuși să facem lumină, prea puțini curajoși și demni. Să tăcem în continuare pe principiul:
Postarea asistentei vine după ce în cursul nopții de miercuri, o asistentă din spitalul Zimnicea a făcut atac vascular cerebral și acum se zbate între viață și moarte într-un spital din București.
O asistentă medicală de la Spitalul Zimnicea este în stare gravă, internată la Institutul de Neurologie și Boli Neurovasculare din București, după ce a suferit un accident vascular la locul de muncă. Colegii spun că medicul de gardă nu a ajutat-o, deși femeia s-a plâns de dureri de cap și că nu vede.
După o noapte întreagă de serviciu, miercuri dimineața, asistenta medicală Carmen Vătafu s-a plâns de dureri puternice de cap și de faptul că nu mai vede bine cu unul dintre ochi. Colegii femeii spun că ambulanța a fost chemată foarte târziu, astfel că starea femeii s-a agravat, în prezent fiind în comă, la Institutul de Neurologie și Boli Neurovasculare din București.
La Spitalul din Zimnicea se desfășoară o anchetă internă, directorul unității medicale, Geanina Come spunând că deocamdată nu poate afirma dacă s-a intervenit sau nu în mod adecvat. Come susține, însă, că problema de sănătate a femeii nu e cauzată de stresul de la locul de muncă.
„În legătură cu asistenta nu pot să vă dau detalii în acest moment, cazul a fost declarat accident de muncă. În cadrul instituției noastre s-a întrunit o comisie de cercetare, în urma concluziilor se va stabili ce s-a întâmplat. Nu știu dacă era obosită, dar eu zic că nu a fost de la suprasolicitare. Din câte știu eu, s-a intervenit s-o ajute, dar eu nu am fost la fața locului și nu pot spune nimic. Nu știu când vom avea un rezultat al anchetei, pentru că încă se fac cercetările. Probabil ITM va lua măsuri în urma analizei comisiei”, a declarat managerul Geanina Come, pentru corespondentul Mediafax.
Primarul orașul Zimnicea, Petrică Pîrvu, spune că spitalul trebuie să răspundă pentru cele întâmplate și să lămurească problema.
„Știu de asistentă. Eu vă voi răspunde ca primar. S-a întâmplat un eveniment acolo, fata (asistenta – n.r.) e la București, dar m-am informat și eu, acum e o anchetă internă, dar nu spune nimeni ce s-a întâmplat. O să iasă managerul spitalului să răspundă, că de aia răspunde și are salariul mai mare ca primarul”, a spus Petrică Pîrvu.
Surse din spital susțin că familia asistentei Carmen Vătafu este foarte nemulțumită de faptul că personalul medical și medicul de gardă nu au intervenit la timp pentru a o ajuta pe femeie.
Potrivit surselor citate, șansele ei de supraviețuire ale asistentei sunt minime.