Potrivit Poliției Constanța, bărbatul care a murit în urma accidentului era pasager pe locul din dreapta față.
„Un bărbat a condus un autoturism pe DN 38, dinspre Agigea către Negru Vodă, iar la kilometrul 41+200 ar fi pierdut controlul direcției de mers, a părăsit carosabilul și a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea drumului. În urma accidentului, un bărbat a murit, iar alte două persoane, un bărbat și o femeie au suferit vătămări corporale”, au transmis reprezentanții Poliției Constanța.
Cele trei persoane care se aflau în mașină erau cetățeni bulgari.
Polițiștii au deschis un dosar penal și fac verificări pentru a stabili cum s-a produs accidentul.