Coliziune rutieră în Ploiești: 5 persoane rănite, printre care 2 copii, după impactul dintre un troleibuz și o mașină
Reprezentanții Poliției Prahova au precizat că accidentul s-a produs pe Șoseaua Vestului, după ce șoferul unui autoturism nu ar fi acordat prioritate troleibuzului.
„Din primele verificări, se pare că un autoturism condus de un bărbat de 29 de ani ar fi ieșit de pe o stradă laterală în Soseaua Vestului, fără să acorde prioritate unui troleibuz”, a transmis IPJ Prahova.
În troleibuz erau 16 călători. Potrivit medicilor de la Ambulanță, în urma accidentului, cinci persoane au fost transportate la spital cu traumatisme, două dintre victime fiind copii, cu vârste de 2, respectiv 10 ani.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a menționat că din troleibuz doar șoferul a fost rănit.