Comisarul european Johannes Hahn: Să adaptăm nava la Dunăre și nu Dunărea la navă
Comisarul european pentru dezvoltare regională, Johannes Hahn, aflat, sâmbătă, în județul Mehedinți, a declarat, cu privire la strategia Dunării, că este nevoie de reînnoirea flotei de vase pe fluviu, el propunând proiectarea unui vas care să răspundă atât cerințelor economice cât și celor de mediu.
„Am lansat un prim studiu pentru construirea unui vas tipic de transport de mărfuri, care să răspundă în mod combinat de cerințele economice și cele de mediu. Moto-ul este să adaptăm nava la Dunăre și nu Dunărea la navă. Sunt locuri cu apă foarte mică pe Dunăre, cu adâncime mică în anumite momente ale anului și nava trebuie făcută în așa fel încât să facă față acestor condiții. Experții vor proiecta o astfel de navă”, a declarat Johannes Hahn.
Oficialul a mai spus că în prezent doar 10% din potențialul de transport de marfă este folosit, iar pentru dezvoltarea transportului pe Dunăre trebuie armonizate aspectele de mediu și cele economice.
„Ideea este să construim un vas mai eficient, să folosească motoare moderne. Discut și cu agenții finanțatoare, cu Banca Europeană de Investiții și dacă ajungem la acest vas tipic pentru Dunăre, va trebui să putem oferi niște împrumuturi atractive și niște granturi, neramburabile în așa fel încât să schimbăm, să reînnoim flota de vase pe Dunăre”, a adăugat oficialul.
În vizita în județul Mehedinți, comisarul european pentru dezvoltare regională Johannes Hahn a fost însoțit de ministrul Afacerilor Extene, Andrei Marga, ministrul Dezvoltării Regionale, Eduard Hellvig , ministrul Economiei, Daniel Chițoiu și ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb.
După o vizită făcută la Hidrocentrala Porțile de Fier I, comisarul european a participat la o conferință pe tema strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, alături de mai mulți oficiali din Bulgaria.