Comisia ce analizează coordonarea cărților unor deținuți, ignorată de Mitropolitul Ardealului
Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții ULBS, Comisia de Etică a instituției, reunită marți, a amânat luarea unei decizii în privința cadrelor didactice care s-au implicat în scrierea unor lucrări științifice de către persoane aflate în detenție, din cauza faptului că nu au putut fi audiați toți cei implicați, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„În fața comisiei s-au prezentat conf. univ. dr. ing. Mirela Stanciu, de la Facultatea de Știinte Agricole, Industrie Alimentară și Protecția Mediului, și prof. univ. dr. ing. Gligor Ciortea, directorul general al Departamentului pentru Învățământ la Distanță și Frecvență Redusă, în timp ce prof. univ. dr. ing. Valentin Petrescu, din cadrul Facultății de Inginerie, și prof. univ. dr. Laurențiu Streza, mitropolit al Ardealului, și-au formulat și transmis în scris punctele de vedere. Conf. univ. Doru Poiană de la Facultatea de Drept a formulat o cerere de amânare, neputând fi prezent întrucât este apărător într-un dosar aflat pe rol la Curtea de Apel Alba Iulia”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, Comisia de Etică va stabili, împreună cu Doru Poiană, ziua din cursul acestei săptămâni în care el urmează să se prezinte în fața Comisiei.
„Comisia de Etică a ULBS precizează faptul că, potrivit art. 6, al. 5 din Regulamentul de organizare și funcționare, accesul terților la dosarul de caz este interzis, excepție făcând autoritățile competente ale statului. După ce vor fi audiați toți cei implicați în acest caz, Comisia de Etică va lua o hotărâre, care va fi făcută publică în integralitate”, se mai arată în comunicat.
Surse din cadrul Universității au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că, în documentul transmis Comisiei de Etică, mitropolitul Ardealului, IPS Laurențiu Streza, a precizat că nu a coordonat lucrarea lui George Becali „Iubire milostivă…”, ci doar a dat „o binecuvântare” cărții respective.
Potrivit listelor făcute publice de către Ministerul Justiției, opt dintre universitarii sibieni au coordonat lucrări ale unor deținuți, cinci dintre aceștia aparținând de ULBS, iar restul fiind de la Universitatea Româno-Germană și Universitatea Alma Mater.
Ministrul Justiției, Raluca Prună, anunța, în 12 ianuarie, că va propune Guvernului, în prima ședință din februarie, emiterea unei ordonanțe de urgență pentru abrogarea articolului din lege care prevede că deținuții care scriu lucrări științifice beneficiază de o reducere cu 30 de zile a pedepsei pentru fiecare carte, precizând că tot atunci va pune pe masa Executivului regulamentul de aplicare a Legii 254/2013, care trebuia să fie adoptat din februarie 2014.
Ministrul preciza că prevederea legală potrivit căreia deținuții care scriu lucrări științifice beneficiază de o reducere a pedepsei există în Dreptul român din 1969 și a fost preluată în variantele succesive ale legilor de executare a pedepselor, inclusiv în 2006 și în această ultimă lege 254/2013.
„De-a lungul timpului, această prevedere nu pare să fi suscitat probleme. Problemele au apărut din momentul în care, la nivelul anului 2013, am asistat la o creștere fulminantă, exponențială putem spune, a acestor lucrări”, afirma Raluca Prună.
Ministrul spunea că cifrele arătau că în perioada 2007-2010 a existat câte o lucrare pe an, în 2014 au fost 90 de lucrări, iar în 2015 au fost 340 de lucrări scrise de deținuți, acest fenomen fiind „scăpat completamente de sub control”.
Tot în 12 ianuarie, Direcția Națională Anticorupție anunța că a deschis dosar penal în cazul cărților scrise de către deținuți și face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizați profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanții editurilor care le-au publicat și funcționari ai ANP care au propus eliberarea.
Cele două cărți pe teme religioase ale lui George Becali, „Iubirea milostivă și mântuitoare” și „Muntele Atos, patria ortodoxiei”, au primit recomandări de la IPS Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului, și IPS Teodosie, arhiepiscopul Constanței și Tomisului. Becali a mai scris „Steaua și Becali”, „Becali și politica. Începuturile”, „Becali Parlamentul Europei și Parlamentul României”. Toate cele cinci lucrări au fost publicate în 2014 la editura Saeculum I.O. din București.