Comisia de abuzuri din Senat a analizat în sesiunea parlamentară 1.126 de petiții

Publicat: 15 02. 2012, 09:53
Actualizat: 19 06. 2012, 04:42

Președintele Comisiei de abuzuri din Senat, senatorul PSD Ion Toma, a prezentat, joi, sinteza activității comisiei în prima sesiune parlamentară din 2007, precizând că în această perioadă au fost primite 1.126 de petiții.

Senatorul PSD Ion Toma a declarat că, din aceste 1.126 de petiții, Comisia de abuzuri a trimis, în cazul a 504 de petiții, sesizări către instituțiile aflate sub control parlamentar, precum și celor din sistemul judiciar și organelor administrației centrale și locale.

Pentru 346 de petiții, Comisia de abuzuri a trimis răspuns direct petiționarilor, un număr de 240 de petiții, anonime sau fără obiect, fiiind clasate, iar 36 aflându-se încă pe agenda de lucru a comisiei, pentru investigații suplimentare.

Potrivit sintezei activității comisiei, în prima sesiune parlamentară a anului 2007, au fost audiați 41 de petiționari, pentru clarificarea aspectelor sesizate în petiții, președintele Ioan Toma dând câteva exemple de audieri, a ziaristului Sorin Roșca Stănescu sau a miniștrilor Laszlo Borbely, Sebastian Vlădescu și Tudor Chiuariu.