Comisia Europeană cere statelor membre UE 331 de milioane de euro suplimentar pentru a răspunde crizei migrației
Uniunea Europeană a promis un număr de acțiuni pentru gestionarea afluxului de migranți fără precedent după Al Doilea Război Mondial. Miercuri, Comisia Europeană a propus amendamente la buget pentru a finanța aceste măsuri. Contribuțiile naționale la bugetul UE sunt însă frecvent motiv de dispută între Comisia Europeană și statele membre, comentează DPA.
‘Vom continua să depunem eforturi să ajungem la soluții comune, europene’, a apreciat președintele Comisiei, Jean-Claude Juncker, într-un comunicat, scrie Agerpres.
Conform propunerii, statele membre vor trebui să angajeze 330,7 milioane de euro în plus, pe care însă nu le vor plăti decât anul viitor.
Aceste fonduri vor fi utilizate, împreună cu 70,6 milioane de euro reprezentând bani realocați, pentru a oferi sprijin de urgență celor mai afectate state membre, pentru angajarea a 120 de oameni în cadrul Frontex, Europol și Biroului european pentru sprijinirea azilului (EASO), precum și pentru a furniza mai mult ajutor statelor din afara UE care găzduiesc refugiați sirieni.
În plus, Comisia Europeană intenționează să direcționeze alte 400 de milioane de euro în ajutor în acest an țărilor non-UE în cauză și organizațiilor umanitare active în taberele de refugiați, respectiv Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați și Programul Mondial Alimentar.
Guvernele UE și Parlamentul European trebuie să-și dea acordul final înainte ca cea mai mare parte din suma de 801,3 milioane de euro să fie deblocată. Comisia a făcut apel în acest sens la cele două părți să grăbească procesul decizional.
‘Europa se confruntă cu consecințele uneia dintre cele mai mari crize din istoria recentă. Folosim bugetul UE într-un mod flexibil pentru a răspunde crizei’, a declarat vicepreședinta CE pentru buget, Kristalina Gheorghieva.
Anul următor, Comisia intenționează să disponibilizeze alte 900 de milioane de euro pentru a răspunde crizei migrației, un amendament la bugetul pe anul viitor al UE urmând a fi înaintat în octombrie.