Comisia Europeană, despre România: Nu a transmis un Plan Naţional de Redresare și Reziliență, ci liste de proiecte

Publicat: 04 02. 2021, 08:07
Sursă FOTO: Shutterstock

Secretarul de stat în Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), Marius Vasiliu, a anunțat faptul că României i-au fost trimise observații de către Comisia Europeană cu privire la Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), întrucât nu a trimis un plan adevărat, ci doar o listă de proiecte.

Marius Vasiliu a făcut anunțul în cadrul consultărilor privind actualizarea PNRR, potrivit agerpres.ro.

„Am primit observaţii de la Comisia Europeană asupra unor componente ale PNRR. Totodată am constatat că deşi în decembrie se afirma că nu au fost formulate observaţii asupra Planului, realitatea este că România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi. Un prim aspect pe care-l semnalează Comisia este absenţa formulării unor reforme foarte clare şi totodată faptul că acele părţi ce au fost transmise nu respectă cerinţele Regulamentului”, a subliniat secretarul de stat din MIPE.

De asemenea, acesta a punctat faptul că propunerile României sunt făcute sub forma unei liste de proiecte, ci nu sub forma unor angajamente de reforme, așa cum ar trebui.

„România nu a transmis de fapt un Plan ci doar nişte bucăţi”

În această săptămână, au loc consultări la sediul MIPE pentru actualizarea PNRR. În cadrul celor de miercuri a avut loc dezbaterea propunerilor privind domeniile Sănătate şi Educaţie.

Reprezentanții Ministerului Sănătăți care au participat la dezbatere au propus ca finanțările să fie utilizate pentru îmbunătăţirea accesului la serviciile de sănătate în mediul rural şi în micile localităţi urbane, creşterea siguranţei pacientului şi prevenirea bolilor cardiovasculare care contribuie la creşterea mortalităţii.

De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Educaţiei au punctat faptul că nu au fost consultați pe marginea documentului transmis în decembrie Comisiei Europene. De asemenea, aceștia au subliniat că sunt obligați „să o ia de la zero” ținând cont de observaţiile Comisiei, în ceea ce priveşte domeniul Educaţiei.

Consultările pentru actualizarea PNRR continuă la sediul MIPE și joi, 4 februarie, când sunt vizate domeniile Mediu de afaceri, ecosisteme antreprenoriale, respectiv Cercetare, inovare, digitalizare.

Prin Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, România beneficiază de 30,4 miliarde de euro pentru implementarea Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.