Comisia juridică a votat majorarea pedepselor pentru infracţiuni sexuale şi trafic de persoane
Propunerea legislativă de modificare a Codului Penal şi a Codului de Procedură Penală, depusă în Parlament la iniţiativa deputatului independent Oana Bîzgan a primit, luni, votul senatorilor, în Comisia Juridică. Sunt prevăzute şi situaţiile în care agresorul convieţuieşte cu victima.
Iniţiativa legislativă a deputatului independent Oana Bîzgan prevede modificări ale pedepselor atunci când e vorba de abuzuri sexuale împotriva copiilor, inclusiv înăsprirea pedepselor, astfel încât să nu mai poată fi impusă suspendarea ori amânarea executării.
În urma amendamentelor dezbătute şi asumate de către Comisie, iniţiativa modifică şi alte infracţiuni, precum traficul de persoane, coruperea sexuală sau pornografia infantilă.
„Am lucrat extrem de bine alături de colegii din Comisia Juridică şi Ministerul Justiţiei, astfel încât să facem toate modificările necesare şi să ne asigurăm că protejăm victimele, nu agresorii. Iniţiativa a pornit de la dorinţa de a nu mai permite pedepse cu suspendare pentru abuzatorii sexuali – în special vorbim despre act sexual cu minor sau chiar viol. Legea spune că un minor cu vârsta de până la 14 ani nu răspunde penal pentru faptele sale. Dar dacă vorbim despre victime cu aceeaşi vârstă, avem cazuri incredibile în care victimele au fost considerate vinovate pentru abuzul suferit, deşi vorbim despre abuzatori care au de 3 sau de 4 ori vârsta victimei. Cred că votul din această Comisie reprezintă primul pas spre a spune vehement că nu tolerăm abuzurile sexuale şi că legea este aici ca să deservescă victima”, a declarat iniţiatoarea proiectului, deputatul independent Oana Bîzgan.
Sursă FOTO: Facebook/ Oana Bîzgan
În România, conform datelor înregistrate de Consiliul Suprem al Magistraturii, în ultimii 9 ani au fost înregistrate 8.543 de cazuri de viol şi 2.927 de cazuri de act sexual cu minor.
În 2017, din totalul de cazuri de act sexual cu un minor, pe rolul judecătorilor, doar 42,17% cazuri au sfârşit prin condamnări definitive, conform datelor furnizate de Ministerul Justiţiei. Dintre acestea, 50% au reprezentat executare cu suspendare şi doar 25,77% dintre cazuri s-au finalizat cu executare în detenţie, situaţie pe care Bîzgan a expus-o pe site-ul propriu.
Dintre persoanele condamnate la executare în detenţie, aproximativ 88% au primit pedepse mai mici de cinci ani.
„Observăm că infracţiunile sexuale săvârşite împotriva minorilor sunt în creştere, fenomen care ne îngrijorează cât se poate de tare, şi în aceste condiţii am încercat să identificăm dacă principala cauză vine din practica instanţelor de judecată şi din blândeţea unor sancţiuni, respectiv a unor pedepse privative de libertate, date cu suspendare, şi fără măsuri preventive restrictive în privinţa libertăţii a persoanei în cauză sau vine din regimul sancţionator stabilit de legiuitor. Am ajuns la concluzia că este nevoie de o înăsprire la nivelul regimului sancţionator şi eliminarea posibilităţii unor pedepse cu suspendare, dând prioritate interesului superior al minorilor. Din punctul meu de vedere, concluzia de astăzi (luni – n.r.) este cea corectă şi cred că se va concretiza şi la Camera Deputaţilor. Este şi o Directivă Europeană care trebuie transpusă, dar trebuie să găsim şi soluţii adaptate la realitatea românească”, a declarat Şerban Nicolae, senator PSD şi preşedinte al Comisiei Juridice de la Senat.
„Principalele modificări aduse de iniţiativa legislativă fac referire la creşterea pedepselor pentru aceste infracţiuni, la creşterea pragurilor de vârstă pentru victime sau completarea circumstanţelor agravante. Astfel, în cazurile de viol, persoanele condamnate pot primi pedepse de la 5 la 10 ani (3-10 ani conform legislaţiei în vigoare), de la 7 la 12 ani dacă victima este un minor (3-12 ani conform legislaţiei în vigoare), de la 7 la 15 ani dacă victima este un minor şi sunt circumstanţe agravante, şi de la 9 la 18 ani (7-18 conform legislaţiei în vigoare) în cazul în care fapta a avut ca urmare moartea victimei. În cazurile de act sexual cu minori, pedepsele sunt mărite, astfel încât infractorii să nu mai poată primi pedepse cu suspendare, în special când agresorii sunt majori sau când fapta a fost comisă în circumstanţe agravante”, se arată într-un comunicat al Comisiei.
De asemenea, Codul Penal va suferi o serie de modificări, astfel încât circumstanţele agravante să conţină şi situaţiile în care agresorul convieţuieşte cu victima, nu doar cele în care este parte din familie. Astfel, în cazurile în care un minor este abuzat de către concubinul mamei, pedeapsa este ridicată. Mai mult decât atât, se va considera faptă agravantă şi în situaţia în care viaţa victimei a fost pusă în pericol, nu doar în cazurile de vătămare corporală, se mai arată în document.
Sursă FOTO: Mediafax