Comisiile din Senat propun respingerea noului Cod Rutier

Comisiile din Senat propun respingerea noului Cod Rutier
Publicat: 13/02/2014, 16:56

Raportul favorabil, cu amendamente, a întrunit numai 12 voturi „pentru”, din partea senatorilor PSD, cinci voturi „împotrivă” și șapte abțineri, ale senatorilor PNL și PDL, nefiind întrunită majoritatea voturilor necesare pentru a putea fi considerat adoptat.

La începutul ședinței, președintele Comisie juridice, Cătălin Boboc (PNL), a afirmat că „o soluție serioasă” ar fi ca acest nou Cod rutier să nu fie adoptat și că senatorii liberali din cele trei comisii se vor abține la vot.

„Punctual, cea mai bună soluție pe care ar trebui să o adoptăm astăzi (…) ar fi aceea să nu aprobăm acest proiect, să nu dăm un raport favorabil sau, cel puțin reprezentanții PNL, cu siguranță, se vor abține, pentru că, pe de o parte, el are prevederi bune, pe de altă parte, filozofia de la care au plecat cei care l-au întocmit și l-au prezentat Parlamentului riscă un pic să își piardă din originalitate”, a spus Boboc.

Acesta a criticat, pe de altă parte, absența de la ședințele comisiilor senatoriale a conducerii la vârf a Ministerului Afacerilor Interne.

„Am observat, pe toată perioada dezbaterilor, că din partea ministerului nu s-a lucrat mai deloc de o susținere serioasă, mă refer aici la vârful ministerului – ministru sau secretar de stat, cel puțin. (…) Mă refer la o susținere care are legătură cu politica ministerului în sensul acesta. Cred că și din acest motiv Codul Rutier, așa cum a fost propus de către Guvern, ministrul de Interne, Ministerul de Interne, ajunge astăzi să fie modificat foarte, foarte serios”, a arătat liberalul.

Președintele Comisiei juridice a menționat că, în prezent, la Camera Deputaților sunt dezbateri pe diferite proiecte, propuneri inițiative legislative de modificare a Codului Rutier.

„Prezentul Cod Rutier, pe care noi îl discutăm să îl aprobăm astăzi, este o inițiativă a Guvernului, este un cod rutier și nu o lege de modificare a Codului Rutier, ceea ce presupune o nouă filozofie, niște noi principii care ar urma să se aplice, de aici încolo, în ceea ce privește reglementarea a tot ceea ce presupune circulația pe drumurile publice în România”, a adăugat senatorul PNL.

De asemenea, senatorul PNL Dian Popescu a spus că acest nou cod „nu are o filozofie, nu fluidizează traficul și nu face decât să amendeze”.

Popescu a susținut că viitorul Cod Rutier ar trebui să fie elaborat de Ministerul Transporturilor, în colaborare cu MAI.

În replică, senatorii PSD din cele trei comisii raportoare s-au pronunțat pentru adoptarea proiectului Guvernului.

Senatorul PSD Șerban Nicolae s-a declarat surprins de propunerea liberalului Cătălin Boboc ca proiectul să fie respins, adăugând că nu înțelege încărcătura politică a acestui proiect de lege: „dacă este o chestiune doctrinară, pe care să ne-o asumăm ca partide și să dăm un vot pe grupuri politice, să fie un Cod Rutier liberal sau social-democrat, și mai grav, unul USL-ist”.

„Am o iritație colegială ori de câte ori aud că pe un proiect de lege se dă un vot pe grup și ne lipsește individualitatea de parlamentari aleși în colegii uninominale. Din punctul acesta de vedere, îmi sună rău”, a subliniat social-democratul.

În cadrul dezbaterilor, senatorul PSD Darius Vâlcov le-a reproșat parlamentarilor liberali că, deși un ministru de Interne al PNL a promovat Codul Rutier, acum se opun sau se abțin proiectului.

„Când s-a depus proiectul de către ministrul dumneavoastră, nu ați văzut aceste lucruri? Discutăm de peste două luni de zile pe acest proiect. (…) Haideți să vedem când dăm dovadă de seriozitate”, le-a spus Vâlcov senatorilor liberali.

În replică, senatorul PNL Dian Popescu i-a cerut colegului său să nu mai politizeze subiectul.

„Nu ministrul de Interne l-a inițiat (Codul Rutier – n.r.) și l-a trimis spre Parlament, ci Guvernul României. (…) Să nu mai băgăm politicul și faptul că e ministru liberal, că e ministru PSD. Nu are nicio legătură. Ne-am spus punctul de vedere vizavi de un cod, că nu are o filosofie corectă și că nu fluidizează traficul. Acest cod nu face altceva decât să amendeze”, a arătat liberalul, care a precizat că va vota pentru respingerea raportului.

Raportul de respingere a proiectului de lege urmează să fie dezbătut și votat în plenul Senatului.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Breaking News: Marcel Ciolacu a demisionat de la PSD! Primele declarații ale președintelui de partid
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Cine s-ar afla în spatele lui Călin Georgescu. Informația care aruncă în aer scena politică...
Călin Georgescu, culisele victoriei. Grupul de interese care l-a susținut, împotriva voinței românilor
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Celulele stem crescute în spațiu au un avantaj surpriză