Compania aeriană Lufthansa ar putea concedia zeci de mii de angajaţi

Publicat: 27 10. 2020, 17:01
Foto: Pixabay

Lufthansa, cel mai mare operator aerian din Europa în funcţie de venituri, anunţă că este posibil ca aproximativ 30.000 de angajați să fie concediați, în timp ce programul de iarnă al companiei a ajuns la nivelurile anilor 1970, potrivit thelocal.de.

Compania germană a declarat că nu poate estima cu exactitate ritmul de dezvoltare al industriei aviatice, având în vedere termenul incert de ridicare a restricţiilor de circulaţie şi viitorul virusului SARS-CoV-2.

Nimeni nu poate prezice cu încredere aceste efecte. Suntem pregătiţi să păstrăm 100.000 de locuri de muncă dintr-un total de aproape 130.000”, spune conducerea.

Guvernul german a declarat la sfârşitul primăverii că va lansa un plan de salvare de 9 miliarde de euro pentru Lufthansa, anunţând ulterior că participaţia statului va ajunge la 25% în ideea de a susţine compania pe timpul pandemiei de coronavirus. Pierderile operaţionale au ajuns în T3 la aproximativ 1,3 miliarde de euro, însă ultimele trei luni ale anului prezintă un scenariu tot mai prost pentru industria aeronautică.

Nici cel mai mare operator aerian din SUA nu stă prea bine: American Airlines a raportat al treilea trimestru de pierderi

Între timp, American Airlines – cel mai mare operator aerian din SUA – a raportat al treilea trimestru de pierderi, minus 44 de milioane de dolari în T3, faţă de 58 de milioane în perioada aprilie-iunie. De asemenea, IAG – compania-mamă a British Airways – a declarat că va reduce capacitatea de zbor cu 30%. Pierderile operaţionale ale operatorului au ajuns în ultimul trimestru la 1,3 miliarde de euro, comparativ cu un profit de 1,4 miliarde în 2019.

Ryanair, cel mai mare operator low-cost din Europa, va reduce capacitatea de zbor cu o treime în timpul sezonului de iarnă. Compania irlandeză se aşteaptă la un bilanţ de 38 de milioane de pasageri până în anul fiscal care se va încheia pe 31 martie 2021. Luna trecută, Ryanair estima un total de 50 de milioane de pasageri, cu aproape 100 de milioane mai puţin decât ultimul an fiscal.