Compania chineză Beijing Urban va colabora cu firma Niro la proiecte imobiliare și de infrastructură

Publicat: 15 02. 2012, 11:47
Actualizat: 17 02. 2012, 07:59

Beijing Urban Construction Group, una dintre cele mai mari companii de proiectare și construcții din China, va înființa în România o societate mixtă cu firma Niro Investment Group, pentru dezvoltarea unor proiecte imobiliare și de infrastructură pe piața locală și în alte state europene.

Societatea mixtă va construi Niro Towers și va asigura proiectarea și dezvoltarea unor proiecte de infrastructură atât în România, cât și în alte țări europene. Acordul cu Beijing Urban a fost realizat prin intermediul firmei de construcții și antreprenoriat general Isoconstructor, parte a grupului Niro. În ultimii ani, Isoconstructor s-a axat pe dezvoltarea de centre comerciale, printre care Herăstrău Business Center.

Niro Investment Group menționează că Beijing Urban Construction Group a construit cea mai înaltă clădire din capitala Chinei și arena care va găzdui Jocurile Olimpice din 2008, în Beijing, inclusiv stadionul și Satul Olimpic. În plus, compania a realizat peste 250 de kilometri de autostradă anual și un terminal al aeroportului internațional din capitala Chinei. Grupul Niro, controlat de omul de afaceri Dumitru Nicolae, reunește 17 firme, cu activități în mai multe domenii.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro