Compania din România care, din lipsă de personal, a ajuns să lucreze cu deținuți. „Închisoarea nu ne acordă câți deținuți ne-am dori”
„Închisoarea nu ne acordă câți deținuți ne-am dori, pentru că nu ne pot asigura paza formală a celor care lucrează la noi. Cei care lucrează în regim liber vin la serviciu ca orice om obișnuit, doar traversează strada, în vreme ce ceilalți vin cu autobuzul. Odată, am folosit 40- 50 de deținuți la o construcție.”
Migrația de personal afectează din ce în ce mai puternic și companiile din industria materialelor de construcții, unde operează TeraPlast, care produce profile din materiale plastice.
„Am ajuns să avem muncitori care pleacă două luni vara, la cules în Germania, Italia sau alte țări și revin apoi, iar noi îi primim pentru că alți oameni oricum nu avem.”
Un muncitor înalt calificat are în cadrul TeraPlast minimum 3.000 de lei net pe lună, a menționat el.