Compania românească City Insurance, suspectată în Italia de fraudă fiscală, respinge acuzațiile

Publicat: 18 10. 2012, 12:03
Actualizat: 29 03. 2019, 10:38

Compania City Insurance, despre care presa italiană relatează că ar fi suspectată, în Italia, de acumularea unor venituri nedeclarate în valoare de zeci de milioane de euro, respinge informațiile, catalogându-le drept „false” și „tendențioase”, informează Mediafax.

„Informația potrivit căreia CityInsurance este implicată într-o anchetă de evaziune fiscală în Italia este falsă, evident tendențioasă și defăimătoare, afectand imaginea companiei. Din octombrie 2011, la intervale regulate, ca un ceas, în presa italiană continuă să apară articole menite să defăimeze compania City Insurance, articole care sunt clar rezultatul practicilor de concurență neloială. Credem în libertatea de exprimare și în libertatea presei atunci când informația este verificată, veridică și prezentată cu bună credință. Sperăm ca presa să verifice sursele și informațiile și să scoată adevărul la iveală”, a declarat, într-un comunicat, directorul general al City Insurance, Nicolae Mușat.

Agenția de știri ANSA a relatat că o companie de asigurări din România, controlată de un om de afaceri italian, este suspectată de autoritățile din Italia că ar fi acumulat în ultimii 5 ani venituri nedeclarate în valoare de 75 de milioane de euro. Potrivit ANSA, agenții Gărzii Financiare din Veneția au depistat venituri nedeclarate de 75 de milioane de euro la sucursala italiană a companiei de asigurări City Insurance. Firma este anchetată de asemenea, în Veneția și Cagliari, pentru presupuse fapte ilegale legate de participarea la licitații organizate de companii publice din sectorul sănătății, potrivit presei italiene.

Astfel, compania înregistrată în România, nerezidentă în Italia, ar fi obținut în ultimii doi ani, prin mai multe firme intermediare, venituri din asigurări în regiunea Campania, precizează ANSA. În același caz este suspectat un italian din regiunea Campania care ar face parte dintre acționarii firmei de asigurări.

Conform presei, în luna iulie a acestui an, autoritățile italiene de supraveghere a sectorului asigurărilor, alertate de Garda Financiară, au revocat autorizația companiei, invocând printre altele că autoritățile din România ar fi „absolut incapabile să cunoască și să monitorizeze expunerea complexă a companiei pe teritoriul italian”. Ancheta a fost lansată după ce autoritățile financiare din Veneția au blocat o plată de 76 milioane euro datorată de regiunea Veneto către City Insurance pentru acoperirea unor contracte de servicii în domeniul sănătății. Compania înregistrată în România a participat la mai multe licitații organizate de instituții publice italiene în regiunile Veneto, Puglia, Basilicata, Sardinia, Sicilia, Lombardia, Lazio și Emilia Romagna, datorită cărora a ajuns anul trecut la o cifră de afaceri de peste 50 milioane euro, potrivit ANSA.

Potrivit raportului financiar de la sfârșitul anului trecut, acționarul majoritar al companiei este Marcello De Cristofaro, cu 71,2% din titluri. City Insurance a reușit anul trecut să-și tripleze veniturile obținute din prime brute, de la 63,1 milioane lei la 199,8 milioane lei, înregistrând un profit net de 17,19 milioane lei.