Poziția Secretariatului de Stat pentru Culte cu privire la așa-zisele nereguli semnalate de către Curtea de Conturi în ceea ce privește gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat
Având în vedere informațiile tendențioase apărute pe platforma electronică HotNews.ro cu privire la așa-zisele nereguli semnalate de către Curtea de Conturi a României la Secretariatul de Stat pentru Culte în perioada 2015 – 2018 în ceea ce privește gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, vă transmitem punctul de vedere al instituției noastre pe care l-am postat pe site-ul Secretariatului de Stat pentru Culte.
Comunicat de Presă
25 ianuarie 2021
Referitor la concluzia la care a ajuns jurnalistul Dan Popa într-un articol publicat în data de 21 ianuarie 2021 pe platforma electronică HotNews.ro, Ani la rând Curtea de Conturi a constatat nereguli la Secretariatul de Stat pentru Culte, instituția noastră face următoarele precizări:
Nici un Raport al Curții de Conturi a României cu privire la misiunile de audit financiar desfășurate la Secretariatul de Stat pentru Culte nu a constatat vreun prejudiciu în gestionarea banului public.
Deficiențele și abaterile constatate de auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României au fost formulate în sensul modificării și clarificării unor proceduri administrative interne în contextul unui cadru legislativ insuficient reglementat prin norme juridice cu putere de lege. Toate observațiile și recomandările auditorilor publici externi, inclusiv cele din anii 2015 – 2018, au fost implementate de către Secretariatul de Stat pentru Culte în termenele dispuse de Curtea de Conturi a României.
Potrivit Raportului de Audit Financiar pe anul 2019 al Curții de Conturi a României, instituția noastră a fost apreciată pentru modul eficient şi corect de gestionare a fondurilor publice destinate sprijinirii financiare a cultelor religioase din România. Pentru aceste considerente, în data de 18 martie 2020, Curtea de Conturi a României a emis Secretariatului de Stat pentru Culte Certificatul de Conformitate care atestă faptul că în gestionarea activităților instituției noastre s-au respectat întocmai toate prevederile legale în vigoare.
Întrucât 99,6% din bugetul instituţiei noastre este alocat pentru sprijinirea cultelor religioase, aceasta fiind şi principala misiune a Secretariatului de Stat pentru Culte, Certificatul de Conformitate atestă şi faptul că unităţile de cult au gestionat corect şi conform destinaţiei sumele alocate de la bugetul de stat.