Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Iași, Anca Vîjiac, accidentul a avut loc pe DN 28, în județul Iași, după ce Grigore Petrenco a pierdut controlul volanului, iar mașina în care acesta se afla, alături de alte trei persoane, a intrat într-un cap de pod, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile meteorologice.
„Șoferul unui autoturism care se deplasa de la Huși la Iași pe DN 28, în afara localității, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe fondul neadaptării vitezi la condițiile meteo, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă. A intrat cu autoturismul într-un cap de pod, iar în urma accidentului, cele patru persoane au fost transportate la spital”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, Anca Vîjiac.
În mașină condusă de Petrenco se aflau și mama, și soția acestuia.
În urma accidentului, Grigore Petrenco a fost transportat la Spitalul de Neurochirurgie, ulterior fiind transferat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iași.
„A fost internat la noi, i s-a făcut o tomografie, avea o leziune minoră în zona occipitală și a fost trimis la Spitalul «Sfântul Spiridon» pentru investigații suplimentare”, a declarat, marți, pentru corespondentul MEDIAFAX, Marius Dabija, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie.
Petrenco a plecat din Republica Moldova în timpul perchezițiilor făcute de autorități în cazul mișcării extremiste Antifa, ai cărei membri sunt suspectați de pregătirea unor violențe după alegerile parlamentare de duminică.
Autoritățile din Republica Moldova au reținut cinci presupuși membri ai mișcării Antifa, suspectați de pregătirea unor violențe după alegerile parlamentare de duminică, anunța joi procurorul Viorel Morari și șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc.
Printre suspecți se numără tineri cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, din Chișinău, Ialoveni, Bălți și Soroca. Una dintre persoanele racolate de gruprea Antifa este militar în termen, care avea acces la diferite arme și muniții, relatează presa moldovenească.
Autoritățile au prezentat interceptările convorbirilor membrilor grupării, precizând că urmează să facă publice și imagini video și foto de la reținerile care au avut loc în cadrul perchezițiilor. Potrivit lor, din aceste interceptări se înțelege că activiștii cumpărau și stocau armament pentru acțiunile pe care le pregăteau.
Unele înregistrări demonstrează că ar exista o legătură între activiști și Grigore Petrenco, fost membru PCRM.
În urma perchezițiilor efectuate la domiciile activiștilor, au fost confiscate explozibil și dispozitive explozive cu detonare de la distanță, pistoale automate și cu amortizor, muniții, grenade și aruncătoare de grenade, trotil și detonatoare, precum și cocteiluri Molotov. Totodată, au fost descoperite planuri generale ale unor instituții de importanță strategică, precum Comisia Electorală Centrală sau Teleradio-Moldova.
Forțele de securitate spuneau că au mai fost descoperite la locuințele presupușilor activiști ai Antifa sume mari de bani, inclusiv ruble rusești și ștampile ale unor bănci din Rusia.
Organizația Antifa Rezist este o mișcare antifascistă creată recent în Republica Moldova și neînregistrată oficial. Din ea ar face parte mai mulți foști membri ai PCRM și ar fi controlată de Grigore Petrenco.