Comunitatea română din Spania este a doua ca număr în Peninsula Iberică
Comunitatea română din Spania depășește oficial cifra de 405.000 de persoane, situându-se astfel pe locul doi în rândul celor mai numeroase comunități străine din teritoriul Peninsulei Iberice cu o medie de vârstă de 33 de ani, informează Organizația imigranților români.
Organizația FEDROM precizează că jumătate dintre românii imigranți în Spania cotizează la asigurarile sociale. "În intervalul celor aproximativ șapte ani de la formarea comunității romanesti din Spania, cetățenii români au fost printre cei care s-au integrat cel mai bine și cel mai repede aducându-și un aport esențial în creșterea economiei spaniole. Românii din Spania în marea lor majoritate sunt harnici, modești și dornici să-și dobândească cinstit un trai mai bun și n-au nimic de-a face cu cele câteva cazuri izolate despre care se tot vorbește cu insistență, în ultima vreme, în presa spaniolă", se arată într-un comunicat, remis, astăzi, agenției MEDIAFAX, de către Organizația imigranților români FEDROM. Astfel, fiecare membru al comunității românești din Spania "a știut și știe ce înseamnă dificultățile inerente pentru a încerca să-și dobândeasca un trai mai bun într-o țară străină, dar niciodată n-a facut din disperare un element primordial – așa cum se insinuează în ultima vreme în presa spaniolă".
Organizația FEDROM își exprimă dezacordul față de modul în care este prezentată, de către mass-media spaniolă, comunitatea română, sperând totodată că aceasta va fi remediată cât mai curând posibil prin prezentatarea cazurilor în care cetățenii români, prin munca lor, contribuie la dezvoltarea Spaniei. În acest sens, FEDROM se pune la dispoziția jurnaliștilor. Ieri, autoritățile din Madrid au anihilat o rețea de infractori, din care fac parte șase români și patru bulgari, toți implicați în falsificare bancnote euro și plasarea lor pe piața sin Spania, poliția confiscând peste 400.000 de euro falși, informează Novinite. Cu o seară înainte, polițiștii orașului Parla au arestat un cetățeanul român, în vârstă de 43 de ani, care, în aceeași zi, își stropise soția cu acid pe o stradă centrală din Madrid, în prezența fiului lor.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro