Concluzia DNA după ce a analizat denunțul Elenei Udrea împotriva prim-adjunctului SRI, Florian Coldea
DNA precizează că, la data de 30 ianuarie 2015, Elena Udrea a sesizat comiterea unor presupuse fapte de corupție, ce ar fi fost săvârșite de mai multe persoane, cu funcții importante în instituții publice ale statului român, fiind audiată, ulterior de către procurorii DNA pentru a-și susține acuzațiile.
„În cursul urmăririi penale au fost administrate probele solicitate de către denunțătoarea Udrea Elena Gabriela, iar din administrarea acestora nu a rezultat existența vreuneia dintre infracțiunile sesizate. În continuare, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor sesizate prin denunț și disjungerea urmăririi penale și trimiterea dosarului la Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, din cauza calității de militar pe care o avea una dintre persoanele vizate”, se arată în răspunsul instituției.
În motivarea soluției, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au arătat că faptele sesizate nu au corespondent în realitate, acuzațiile formulate sunt generice și din denunț nu rezultă indicii rezonabile că s-ar fi comis vreo infracțiune.
La data de 12 martie 2015, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, după valorificarea materialului probator administrat în cauză, au dispus, de asemenea, soluția clasării dosarului, reținând „caracterul general, subiectiv și conjunctural al acuzațiilor formulate de către denunțătoare cu privire la existența unor infracțiuni ce ar fi fost comise de persoana vizată, dar nesesizate până la schimbarea situației juridice a petentei, fapte despre care ar fi luat la cunoștință de la persoane care nu i-au confirmat afirmațiile”, se mai arată în comunicatul DNA.
Udrea anunța, în 30 ianuarie, că a depus la DNA un denunț împotriva directorului interimar al SRI Florian Coldea, pe care îl acuză că a instrumentat campania împotriva sa. Udrea preciza că în denunț este amintit și procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi.
Udrea declara atunci, într-un interviu acordat Hotnews, că a intervenit la Victor Ponta pentru numirea Codruței Kovesi la conducerea DNA și că actualul șef interimar al SRI Florian Coldea a fost cel care a propus revenirea lui Kovesi de la Bruxelles, afirmând că cei doi au „o foarte bună relație”.
În același interviu, Elena Udrea afirma că fostul său soț, Dorin Cocoș, i-ar fi spus că, la solicitarea lui Florian Coldea i-a dus 500.000 de euro lui Sebastian Ghiță, pentru a-și finanța televiziunea.
La momentul interviului, Udrea era cercetată sub control judiciar în dosarul „Microsoft”. Ulterior, procurorii DNA au solicitat arestarea ei, inclusiv pe motiv că a încălcat condițiile controlului judiciar, prin declarațiile făcute. Udrea a fost arestată, între 11 și 17 februarie, în dosarul „Microsoft”.
În prezent, ea este arestată preventiv, din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”.