Prima pagină » Știri » Concluziile misiunii FMI: Creșterea economică va fi de sub 1%, Guvernul trebuie să renunțe la numirile politice din companiile de stat și să publice rapoarte de cheltuire a banului public

Concluziile misiunii FMI: Creșterea economică va fi de sub 1%, Guvernul trebuie să renunțe la numirile politice din companiile de stat și să publice rapoarte de cheltuire a banului public

Concluziile misiunii FMI: Creșterea economică va fi de sub 1%, Guvernul trebuie să renunțe la numirile politice din companiile de stat și să publice rapoarte de cheltuire a banului public
"Prognozăm o creștere economică de sub 1% în 2012", a declarat în această dimineață șeful misiunii FMI în România, Eric de Vrijer, la finalul întâlnirii cu autoritățile române. Oficialul a precizat că prognoza FMI pentru România este de 0,9%

„Am vrut să ne asigurăm că stabilitatea macroeconomică rămâne în parametrii agreați”, a declarat în această dimineață, la finalul întâlnirii cu autoritățile române, șeful delegației FMI în România, Eric de Vrijer. „Am vrut să stabilim cum să ducem economia acestei țări spre o creștere economică mai puternică”, a punctat oficialul prezentând concluziile evaluării pe care organismul internațional a efectuat-o în ultimele două săptămâni în România.

„Prognozăm o creștere economică de sub 1% în 2012„, a declarat în această dimineață șeful misiunii FMI în România, Eric de Vrijer, la finalul întâlnirii cu autoritățile române. Oficialul a precizat că prognoza FMI pentru România este de 0,9%, dar că recuperarea ar putea începe gradual, ajungând, în 2013, la 3%. „Nu este foarte mult pentru o economie dintr-o piață emergentă care are mult de recuperat”, a mai spus de Vrijer.

Continuarea crizei politice va afecta vizibil evoluția economiei

Șeful delegației Fondului a mai precizat că prelungirea crizei politice pe care România o parcurge în acest moment va avea efect asupra economiei: „Dacă această criză politică va continua, va avea efecte în zona economică. Dacă se normalizează situația politică, va crește încrederea investitorilor”, a declarat Eric de Vrijer.

În noiembrie anul trecut guvernul Boc estima o creștere economică de 2,1% din PIB pentru anul acesta, respectiv în marja de 1,8%-2,3% din PIB. Estimarea a fost ulterior ajustată în joc la 1,5% din PIB, în urma discuțiilor cu oficialii FMI din această primăvară.

Acum câteva zile, cu ocazia primei rectificări bugetare de anul acesta, guvernul Ponta a redus și el prognoza de creștere economică, la 1,2% din PIB. Practic, în opt luni, prognoza de creștere economică a fost redusă la mai puțin de jumătate. Printre motivele acestei reduceri se numără atât seceta, care va afecta producția agricolă, cât și incapacitatea României de a atrage fonduri europene pentru a stimula proiectele de investiții dar și contextul internațional potrivnic.

FMI: Ar trebui publicate rapoarte cu rezultatele companiilor de stat ca să știe contribuabilii pe ce dau banii

În ceea ce privește „foaia de parcurs” a guvernului Ponta, respectiv sfaturile adresate de FMI, CE și BM Executivului, printre cele mai importante se numără creșterea transparenței în cheltuirea banului public, plata arieratelor, adică a datoriilor mai mari de 90 de zile, cât și eficientizarea agențiilor și companiilor de stat atât prin planuri concrete de creștere a performanței cât și prin reducerea numirilor politice.

„Ar fi bine să se publice rapoarte privind rezultatele acestor companii (de stat, n.r.) astfel încât contribuabilii să știe pentru ce plătesc”, a declarat el. „Există spațiu pentru creșterea transparenței în cheltuirea banului public, în special în achizițiile statului”, a adăugat el.

Delegația Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de către Erik de Vrijer s-a aflat în vizităoficială la București începând cu 31 iulie, timp de două săptămâni, pentru cea de-a șasea misiune de evaluare. În această perioadă au fost programate negocieri cu autoritățile de la București.

Autor

Citește și