Concurență uriașă la Școala de Agenți de Poliție de la Câmpina
Potrivit unui comunicat al Poliției Române, 3.201 candidați s-au înscris anul acesta la concursul de admitere pentru cele 505 locuri disponibile la Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” din Câmpina.
Purtătorul de cuvânt al acestei unități de învățământ, Valeriu Simion, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că anul acesta concurența de peste șase candidați pe un loc este mai mare decât anii trecuți, când pentru un loc se înscriau în medie cinci candidați.
Din totalul de 3.201 candidați de anul acesta, 1.047 sunt femei și 2.154 sunt bărbați. Femeile au susținut deja probele eliminatorii, iar în urma testelor medicale și fizice au rămas în concurs 379 de candidate. În prezent se desfășoară probele fizice pentru candidații bărbați.
Concurenții la școala de agenți de poliție trebuie să treacă teste de alergare viteză pe o distanță de 50 de metri, femeile trebuind să nu depășească 8,1 secunde, iar pentru bărbați limita de timp fiind de 7,2 secunde. A doua probă fizică o reprezintă aruncarea mingii medicinale, femeile trebuind să arunce o minge cu greutate de două kilograme, iar bărbații cu greutate de patru kilograme pe o distanță de cel puțin șapte metri, iar a treia probă fizică este cea de rezistență pe o mie de metri, care trebuie parcurși în trei minute și 45 de secunde de către candidații bărbați, limita de timp pentru femei fiind de patru minute și zece secunde.
Anul acesta, a fost eliminată limita de vârstă pentru candidați, astfel că, dacă până anul trecut candidații trebuia să aibă cel mult 27 de ani, anul acesta se poate înscrie oricine, cu condiția să îndeplinească celelalte criterii.
Conform reprezentantului Școlii de la Câmpina, cel mai vârstnic candidat înscris anul acesta are 37 de ani, însă majoritatea candidaților sunt foarte tineri.
Dintre locurile scoase la concurs la Școala de Poliție din Câmpina, 21 sunt locuri speciale pentru persoanele de etnie rromă și 16 sunt pentru alte minorități naționale.