Concurs de ciocnit ouă în fața bisericii dintr-un sat din Bistrița-Năsăud

Publicat: 28 04. 2019, 09:17

După slujba din ziua de Paște, sătenii din Stupini, comuna Sânmihaiu de Câmpie, iau ouă roșii pe care le duc în cimitir și le dăruiesc rudelor și prietenilor decedați.

Apoi, toată lumea, gătită de sărbătoare, se îndreaptă din nou spre biserică, în a cărei curte începe o adevărată competiție de ciocnit ouă.

„Toată lumea vopsește în această perioadă zeci de ouă, astfel încât copiii și bunicii să aibă suficiente rezerve pentru a ciocni cu întreg satul. Tradiția spune cel care are oul mai tare ia și oul celuilalt. Este foarte importantă pentru noi această tradiție și faptul că se respectă are și o implicare socială, nu numai religioasă. Oamenii vin aici să se vadă și altfel decât se văd în restul anului, aici dispar diferențele sociale, nu există bogatul satului, nu există săracul satului. Toată lumea ciocnește oul cu toată lumea și este o bună dispoziție continuă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ioan Mureșan, unul dintre participanți.

Pentru acest eveniment, fiecare familie din sat pregătește până la o sută de ouă vopsite.

Există chiar și niște reguli ale ciocnitului de ouă, explică etnologul Maximilian Menuț.

„Se crede că oamenii care ciocnesc ouă de Paște se întâlnesc pe lumea cealaltă. Oul se ciocnește capul cu capul și dosul cu dosul, dar în prima zi de Paște se ciocnește numai cap în cap. De regulă, cel mai mic ca vârstă ține oul și cel mare îl ciocnește. Se spune: