Concursul de la MȚR, verificat de Corpul de Control al premierului
Demersul vine după ce o serie de personalități ale culturii române, precum scriitorii Mircea Cărtărescu, Andrei Pleșu, profesorul Theodor Paleologu și alte nume importante de jurnaliști, cercetători și angajați ai MNȚR, i-au adresat o scrisoare deschisă lui Dacian Ciloș în care atrag atenția asupra situației muzeului.
Personalități ale lumii culturale din România, precum scriitori, artiști, jurnaliști, etnologi, cercetători, antropologi, ahitecți, profesori universitari, fotografi și regizori, dar și angajați Muzeului Național Țăranului Român (MNȚR) au adresat luni, o scrisoare deschisă Prim-ministrului Dacian Cioloș în care atrag atenția asupra „managementului ilegal” al instituției.
Într-un document intitulat „Muzeul Țăranului Român în derivă. Scrisoare Deschisă adresată Prim-Ministrului României, dl. Dacian Cioloș”, aceștia afirmă că soarta instituției este „periclitată și decredibilizată” din cauza managementului ilegal, precizând că MNȚR „se află, din păcate, în pragul colapsului, atât ca funcționare, cât și ca imagine”, din cauza faptului că Virgil Nițuescu, actualul director interimar al Muzeului, poate deveni managerul acestuia pe o perioadă de cinci ani. Rezultatul celui de-al doilea concurs pentru ocuparea postului de manager al Muzeului Național al Țăranului Român (MNȚR), organizat la finalul lunii iulie, l-a dat câștigător pe Virgil Nițulescu.
Semnatarii scrisorii fac referire la lipsa de performanță și de profesionalism a lui Nițulescu exprimând că acesta „s-a dovedit a fi în ultimii șase ani un manager incapabil să facă față exigențelor profesionale și morale pe care le reclamă directoratul unei instituții culturale naționale”, iar o serie de semnalări din presă demonstează un „manageriat lipsit de viziune, discreționar, cu efecte directe în afectarea imaginii instituției și fără o conlucrare colegială cu specialiștii muzeului”.
În petiție este amintit episodul prin care la concursul organizat, în luna mai, de Ministerul Culturii pentru ocuparea funcției de manager al MNȚR, câștigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, Virgil Nițulescu „a reușit să obțină anularea lui invocînd «incompetența în domeniu» a unuia dintre membrii comisiei de evaluare – de altminteri unul dintre cei mai recunoscuți specialiști în arhitectura vernaculară românească, președinte al Fundației Pro Patrimonio și membru în Consiliul Științific al Muzeului, arhitectul Șerban Sturdza”.
Deși examenul a fost câștigat de antropologul Vintilă Mihăilescu, Ministrul Culturii, Corina Șuteu a anunțat refacerea demersurilor de ocupare a poziției manageriale, anulând concursul câștigat de antropologul Vintilă Mihăilescu din cauza unei contestații a lui Virgil Nițulescu, „ceea ce a creat premisele organizării unui nou concurs pentru directoratul Muzeului, cu o nouă comisie, în luna iulie 2016. Această a doua comisie de concurs i-a dat un foarte suspect câștig de cauză lui Virgil Nițulescu”, mai precizează semnatarii petiției.
„Domnule Prim-Ministru, acest lucru este inacceptabil și denotă în chip evident o falsificare a condițiilor unui concurs onest. Ne întrebăm, prin urmare, cum este posibil ca demersul unui profesionist cu merite incontestabile, care a condus Muzeul Național al Țăranului Român (2005-2010) punând în operă idei dintre cele mai creative și adecvate misiunii Muzeului, să fie descalificat în fața unui demers managerial sancționat de Ministerul Culturii la evaluarea din 2014”, mai scriu cei care semnează scrisoarea deschisă.
În încheierea documentului, semnatarii petiției îi solicită premierului Dacian Cioloș să dispună „de urgență o reevaluare a modului în care Ministerul Culturii a desfășurat ultimul concurs pentru directoratul Muzeului, cu scopul de a pune capăt situației de ilegalitate instituțională în care se află domnul Virgil Nițulescu precum și degringoladei manageriale de la Muzeul Național al Țăranului Român, la care s-a ajuns prin anularea ilicită a concursului din mai 2016”.