Prima pagină » Știri » Condamnare definitivă în cazul lui Boureanu: 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare

Condamnare definitivă în cazul lui Boureanu: 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare

Condamnare definitivă în cazul lui Boureanu: 1 an și 9 luni de închisoare cu suspendare
Magistrații Curții de Apel București l-au condamnat, joi, pe Cristian Boureanu la un an și nouă luni de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității în dosarul de ultraj întocmit după ce ar fi lovit un polițist rutier în 2017. Decizia este definitivă.

Cristian Boureanu a fost condamnat, joi, de către magistrații Curții de Apel București la o pedeapsă de un an și 9 luni de închisoare cu suspendare, pentru ultraj.

Pe perioada de supraveghere de doi ani, fostul parlamentar trebuie să se prezinte la Serviciul de Probațiune București, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

De asemenea, instanța îl obligă pe Cristian Boureanu să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune București sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate.

Totodată, fostul parlamentar va presta muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Fundației pentru Promovarea Sancțiunilor Comunitare sau în cadrul Agenției Municipale pentru Ocuparea Forței de Muncă București, pe o perioadă de 90 de zile.

Iubita lui Cristian Boureanu, Laura Dincă, a fost condamnată de instanță la o amendă penală în cuantum de 2.000 lei.

Magistrații i-au mai obligat pe fostul parlamentar la plata sumei de 7.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 4.000 lei aferentă urmăririi penale și suma de 3.000 lei în cursul judecății și pe iubita acestuia la plata sumei de 2.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 1.000 lei aferentă urmăririi penale și suma de 1.000 lei în cursul judecății.

Decizia este definitivă.

În primă instanță, magistrații Judecătoriei Sectorului 1 l-au condamnat la doi ani și două luni de închisoare cu suspendare pe Cristian Boureanu în dosarul în care acesta este acuzat de ultraj și au achitat-o pe iubita lui Boureanu, Laura Dincă, pentru mărturie mincinoasă. Judecătorii l-au mai obligat atunci pe Cristian Boureanu să îi plătească lui Andrei Ovidiu, polițistul pe care Cristian Boureanu l-ar fi lovit în noaptea în care a avut loc incidentul, 7.000 de euro daune morale.

Pe 9 iunie 2017, în jurul orelor 01:30, mașina în care se afla Cristian Boureanu a fost oprită în trafic, în zona Piața Charles de Gaulle din Sectorul 1 al Capitalei de un echipaj de poliție rutieră. Procurorii susțin în rechizitoriu că acesta „s-a manifestat violent, la momentul solicitării documentelor de identitate de către un agent de poliție din cadrul DGPMB – Brigada Rutieră, în sensul că l-a amenințat pe acesta, i-a prins degetele mâinii drepte prin închiderea portierei autoturismului, i-a răsucit mâna stânga, i-a rupt cămașa uniformei de serviciu și l-a lovit cu genunchiul în zona inghinală, provocându-i leziuni traumatice care pot necesita un număr de 15-20 zile de îngrijiri medicale”.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Care este gradul de ocupare în hotelurile din România de Crăciun și Revelion?