Condamnări în dosarul fabricii de copii de la „Sabyc”. Cinci ani de închisoare pentru Harry Mironescu. Victor Zota, închisoare cu suspendare
Tribunalul București i-a condamnat, miercuri, pe șeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii Natan Lewit și Genia Ziskind, Cecilia Borza și Yair Miron la cinci ani de închisoare cu executare, iar Victor Zota, fost director executiv ANT, a primit o pedeapsă de trei luni de închisoare cu suspendare.
De asemenea, instanța a condamnat-o pe Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional București al Agenției Naționale de Transplant (ANT), la șase luni de închisoare cu executarea pedepsei.
Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel București.
Procurorii DIICOT i-au trimis în judecată în 24 februarie 2010 pe șeful clinicii Sabyc, Harry Mironescu, medicii israelieni Natan Lewit și Genia Ziskind, secretara clinicii Cecilia Borza, Yair Miron, Victor Zota, fost director executiv al ANT și Rosana Maria Cristina Turcu, fost coordonator regional București al ANT.
Potrivit procurorilor, patronii și angajați ai clinicii Sabyc ar fi racolat din străinătate cuplurile care doreau să fie beneficiarele tehnicilor de reproducere asistată.
Astfel, erau racolate femei cu vârste cuprinse între 18 și 30 de ani, care consimțeau să fie supuse unor proceduri medicale având drept scop stimularea ovariană, unii dintre acuzați supraveghind procedura de stimulare ovariană și de prelevare de ovocite.
Angajații clinicii țineau evidența concretă a analizelor efectuate și a schemei de tratament pentru fiecare donatoare în parte, a modalităților de contact, a persoanei de legătură, a sumelor acordate, care reprezentau contravaloarea medicamentației acordate, a transportului, dar și plata efectivă a ovocitelor donate. Anchetatorii spun că cei de la Sabyc ar fi ajutat la introducerea în România, în mod fraudulos, de materie genetică.
Procurorii au mai arătat că femeile israeliene care au apelat la serviciile lui Harry Mironescu, la clinica Sabyc, au declarat că au venit în România pentru că această procedura era ilegală în Israel și că îi dădeau medicului 3.500 de euro pentru o intervenție.
De asemenea, procurorii DIICOT au solicitat instanței dizolvarea SC Sabyc SRL, „având în vedere că din probatoriul administrat a rezultat fără dubiu că obiectul său de activitate a fost deturnat în scopul comiterii de infracțiuni, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea mai mare de trei ani”.
În cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asupra a trei autoturisme proprietatea inculpatului Harry Mironescu, respectiv autoturismele marca Mecedes Benz S 350, Lamborghini Gallardo și Mercedes Benz S 500, precum și asupra sumei de 113.600 de euro.