Condamnat pentru corupție, Năstase a început operațiunea de reabilitare publică: „Onoarea și demnitatea mea au fost afectate. Solicit o dezmințire”
Adrian Năstase a dat în judecată Inspectoratul de Stat în Construcții pentru un comunicat emis de instituția aflată în subordinea vicepremierului Liviu Dragnea în luna februarie, când el era încarcerat la Jilava. Năstase le cere judecătorilor să oblige ISC la publicarea unei dezmințiri. Conflictul dintre Năstase și ISC se referă la prejudiciul din dosarul Trofeul Calității. ISC a emis un comunicat prin care spune ca Năstase a refuzat să plătească daunele. Năstase susține că prin acel comunicat demnitatea sa a fost afectată. Fostul premier a refuzat să spună public de unde a avut cei 760.000 euro cash plătiți statului.
CITEȘTE AICI CHEMAREA ÎN JUDECATĂ DEPUSĂ DE NĂSTASE
Diferendul dintre Năstase și ISC a început în luna februarie, când inspectoraatul a emis un comunicat public în care arată că fostul premier refuză să plătească prejudiciul din dosarul Trofeul Calității. Năstase a anunțat pe 8 februarie prin avocații săi că dorește să plătească 760.000 euro din prejudiciul de 1,5 milioane euro constatat de instanță în dosarul de corupție Trofeul Calității. Năstase a făcut acest anunț cu patru zile înainte ca magistrații să judece cererea sa de eliberare condiționată.
Pe 12 februarie ISC a emis un comunicat în care explicat faptul că Năstase a refuzat să plătească prejudiciul . „Executorul judecătoresc a solicitat împuterniciților debitorului o întrevedere pentru data de 11.02.2013 în vederea comunicării condițiilor de efectuare a plății, cu respectarea prevederilor legale, însă aceștia au refuzat orice colaborare”, se arata în comunicatul ISC.
În urmă cu o lună, Năstase a deschis la judecătoria Sector 5 o acțiune prin care cheamă în judecată ISC. În cererea de chemare în judecată, Năstase acuză ISC de publicarea unor informații false și de faptul că demintatea și onoarea sa au fost prejudiciate.
În esență Năstase a solicitat instanței să oblige ISC că șteargă comunicatul de presă publicat pe 13 februarie. ISC s-a și conformat acestei solicitări deja. Comuncatul de presă emis în februarie nu mai există pe site-ul ISC.
„Vă solicit obligarea pârâtului la publicarea unui comunicat de presă prin care să fie prezentată situația de fapt reală și dezmițit comunicatul din data de 13 februarie și publicarea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în prezenta cauză”, spune Năstase în cererea de chemare în judecată a ISC.
Năstase cere ca statul să-i repare onoarea pătată
Altfel spus, Năstase cere ca ISC să publice un drept la replică, adică să rectifice comunicatul din 13 februarie. ISC a susținut pe 13 februarie că, până la acea dată, Năstase nu a consemnat banii în conturile instituției, adică nu a virat suma de 760.000 euro. În schimb, avocații lui Adrian Năstase au declarat public că banii au fost transmiși către ISC. În cererea de chemare în judecată, Năstase admite că banii au fost efectiv virați în conturile ISC la data de 15 februarie, adică după comunicatul ISC din 13 februarie. Năstase susține că din comunicatul ISC se înțelege că instituția îl acuză pe el că nu a dorit să-și plătească datoria.
„Comunicatul de presă din data de 13 februarie cuprinde o relatare, pe de o parte, fragmentată, iar de cealaltă parte, nereală a situației de fapt, de natură a vătăma demnitate, onoarea și reputația subsemnatului, impunându-se obligarea pârâtului la îndeplinirea masurilor necesare pentru restabilirea dreptului atins”, spune Năstase în documentele depuse la instanță.
Năstase mai susține că ISC a denaturat realitatea prin omisiune în cazul său. Năstase mai acuză instituția și de faptul că instituția a acționat cu rea-credință. „Referirea în comunicatul de presă la inexistența unui refuy al ISC de a primi banii reprezintă o denaturare a realității prin omisiune, deoarece din actul nenumit, nemenționat în comunicat rezultă exact contrariul executorul judecătoresc în numele și pe seama ISC arătând expres că ISC stăriue în recuperea pe calea executării silite a întregii creanțe stabilite prin titlurile executorii și că ISC nu dorește să răspundă la notificarea dumneavoastră și solicită continuarea executării silite”, se mai menționează în acțiunea intentată împotriva ISC.
ISC și episodul Grăjdan
Prejudiciul din dosarul Trofeul Calității și ISC sunt protagoniștii unui alt caz. În urmă cu exact un an, Victor Ponta îl instala pe Constantin Grăjdan la conducerea ISC. A fost prima numire făcută de Ponta după ce a preluat conducerea la Palatul Victoriei. Prima acțiune a lui Grăjdan a fost să semneze o adresă prin care cerea instanței să scoată ISC din procesului Năstase. Mai precis, Grăjdan a cerut ca ISC să nu mai fie parte civilă în dosar, astfel Năstase nu ar mai fi fost obligat să plătească prejudiciul. Grăjdan a fost demis după acestă tentativă iar ISC a anulat adresa și a rămas parte civilă iar instanța a dispus recuperarea prejudiciului. DNA a început urmărirea penală a lui Grăjdan pentru favorizarea infractorului pentru că la momentul în care a semnat adresa Năstase era deja condamnat pe fond în acest dosar.
Întrebat de gândul de unde a avut suma de 760.000 euro cash cu care a plătit partea sa din prejudiciul constat în dosarul Trofeul Calității, Adrian Năstase a răspuns astfel: „Știu că vă interesează acest subiect. Când va fi momentul, voi da aceste explicații. Acum nu este momentul”, a precizat Adrian Năstase.
În sentința din 20 iunie, prin care Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare cu executare, se menționează că dispozițiile hotărârii emise de prima instanță sunt menținute. Astfel, cei cinci judecători au decis să mențină decizia prin care Adrian Năstase, Jianu Irina Paula, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian și Gasparovici Diana sunt obligați să plătească prejudiciul de aproximativ 1,5 milioane euro.
Prejudiciul de 1,5 milioane a fost împărțit în două: jumătate de sumă trebuia plătită de Adrian Năstase în solidar cu ceilalți inculpați iar cealaltă jumătate trebuie plătită în solidar doar de ceilați inculpați. Prejudiciul trebuie să intre în conturile Inspectoratului de Stat în Construcții. Instituția deschis la începutul anului procedura de executare silită pentru Năstase. Ulterior pe 12 februarie avocații lui Adrian Năstase au anunțat că fostul premier a plătit cei 760.000 euro.
Cât mai are Năstase în conturi
Avocatul Cazacu a explicat că, din acest prejudiciu, instanța a stabilit că pentru 760.000 euro sunt responsabili în solidar Adrian Năstase și ceilalți cinci inculpați. Pentru restul de bani, până la 1,5 milioane euro, adică tot 750.000 euro responsabili în solidar sunt ceilalți cinci inculpați. Astfel că Adrian Năstase a decis să plătească el singur suma de 760.000 euro.
În ultima declarație de avere, Adrian Năstase declara că, împreună cu Dana Năstase, deține în conturi următoarele sume de bani: 835 euro, 7800 lei, 1.430.000 lei și 195.000 euro. În declarația din iulie 2012, Năstase a mai consemnat că în 2011 a vândut o pădure din Corbeanca pentru suma de 350.000 euro.