CONDAMNAȚI pentru crimă în 2003, găsiți în 2012 în urma unor descinderi

Publicat: 23 10. 2012, 15:16
Actualizat: 06 02. 2019, 07:25

Doi bărbați din Lugoj care au fost condamnați la închisoare pentru o crimă și alte violențe comise în 2003, în timpul unui scandal între două familii, au fost găsiți de polițiștii timișeni în urma unor descinderi făcute marți, ei fiind duși în arest pentru a fi încarcerați pentru executarea pedepsei

Potrivit unui comunicat de presă al Poliției Județene Timiș, polițiștii au descins, marți, în patru locuri din municipiul Lugoj, pentru a găsi două persoane condamnate la închisoare pentru o crimă și alte violențe comise în anul 2003, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, au fost găsiți C. Constantin, de 68 de ani, și M. Alexandru, de 55 de ani, ambii din Lugoj, pe numele cărora Tribunalul Timiș a emis, luni, mandate de executare a pedepsei la 20, respectiv 15 ani de închisoare pentru omor calificat, violare de domiciliu și lovire sau alte violențe, se arată în comunicat.

Marți, în baza mandatelor de executare a pedepselor, cei doi au fost duși în Arestul IPJ Timiș, urmând a fi transferați în penitenciar pentru executarea pedepsei.

În 5 august 2003, între mai mulți membri din două clanuri de romi din Lugoj a izbucnit un scandal din cauza unei taxe de protecție de 25.000 de euro cerută de clanul Căldăraș familiei Micu.

Potrivit polițiștilor, s-a stabilit că neînțelegerile dintre cele două familii începuseră în anul 1992. Adam Micu se afla atunci în Italia și i-a promis unui prieten din copilărie, Căldăraș Traian, că îl ajută să obțină o viză pentru acest stat în schimbul a 5.000 de mărci germane. Nu și-a ținut promisiunea, dar nici banii nu i-a dat înapoi. Abia în anul 2003, Adam Micu a returnat o parte din bani. Clanul Căldăraș a cerut însă și despăgubiri. La începutul lui august 2003, Adam Micu s-a întors din Italia, iar clanul Căldăraș i-a cerut banii și astfel s-a iscat scandalul. Seara, mai mulți membri ai clanului Căldăraș au intrat, înarmați, în curtea casei unde locuia familia Micu. Ei l-au bătut pe un alt bărbat, Micu Zlatu, până a cazut inconștient, apoi l-au lovit pe Micu Adam, acesta murind în urma loviturilor. Pe numele membrilor clanului Căldăraș au fost emise, în 2003, mandate de arestare pentru omor, tentativă de omor și violare de domiciliu.