Condiții precare la Spitalul Județean de Urgență Brașov. Conducerea se scuză: E în reabilitare – VIDEO

Condiții precare la Spitalul Județean de Urgență Brașov. Conducerea se scuză: E în reabilitare - VIDEO
Publicat: 08/12/2019, 17:08

După ce au apărut pe Facebook imagini filmate în subsolul Spitalului Județean de Urgență Brașov, în care este surprinsă mizeria din locul în care sunt amenajate vestiarele angajaților, reprezentanții unității medicale au declarat că spitalul este în reabilitare, spațiul este amenajat provizoriu, iar întreținerea curățeniei este de datoria angajaților.

„Spitalul este în reabilitare. În subsol nu se schimbă nici un medic. Sunt dulapuri pentru brancardieri, infirmieră și câteva asistente care nu au spații în secție pentru vestiar. Spațiul este temporar destinat pentru așa zis vestiar. În privința curățeniei există personal angajat care are atribuție. Capace la toaletă o să vă comunic mâine ( luni – n.r.) câte se cumpără pe luna și sunt furate. Întrece orice imaginație”, arată reprezentanții SJU Brașov.

Potrivit purtătorului de cuvânt al SJU Brașov, Marius Leonte, măsurile care vor fi luate după publicarea imaginilor vor fi stabilite în cadrul Comitetului director, care se întrunește luni.

„O aripă, cea mare, a spitalului este în reabilitare. Este închisă. Toate activitățile se desfășoară în aripa mică. Ce s-a filmat este locul unde se schimbă infirmiere, brancardieri și câteva asistente, restul vestiarelor fiind pe secții. Medicii pe secții se schimbă. Mi se pare o filmare tendențioasă. Când se lucrează într-un spital este normal să fie și praf. În privința toaletelor, acolo intră cine vrea și când vrea, se pleacă și cu capacele de wc. Luni se întrunește Comitetul director. Vom vedea și cum s-a filmat în subsol, cum au avut acces”, a declarat Leonte, pentru corespondentul MEDIAFAX.

În filmul postat de către deputatul USR Emanuel Ungureanu pe Facebook se vede praful pe vestiare, o cutie pe post de coș de gunoi, mizerii aruncate sau vestiare cu uși strâmbe și pereți scorojiți.

„Jeg gros la Spitalul Județean de Urgență Brașov! Priviți cum arată subsolul Spitalului Județean Brașov, locul unde se află vestiarele personalului care lucrează pe secții. Din această cocină medicii și asistenții pleacă în spital, la patul bolnavilor. Mai poate mira pe cineva că pacienții vin aici cu o boală și pleacă cu trei, după ce contactează bacterii multirezistente la antibiotice? Imaginile pe care le public acum au fost filmate de mine aseară, la ora 23, la o oră după ce am terminat dialogul cu doamna Ecaterina, pacienta infectată cu Stafilococ Auriu în luna mai, pe secția de Ortopedie a acestei bombe biologice. Voi reveni mai târziu cu imagini din băile oribile ale acestui spital. Nu vă puteți imagina cât de negre de jeg sunt mopurile cu care se șterge pe jos, în băi sau pe secții…”, a scris deputatul USR Emanuel Ungureanu, pe Facebook.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Referedumul a trecut pragul şi poate fi considerat aproape validat /...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...