„În perioada de efectuare a controlului au fost verificate, prin sondaj, procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor cadru, precum și dosarele de achiziție publică ale Institutului de Pneumoftiziologie Marius Nasta în cadrul procedurilor de atribuire pentru serviciile de imagistică medicală, achizițiile de alimente, achizițiile de dezinfectanți și achizițiile de materiale sanitare.
Urmare a verificărilor efectuate la nivelul achizițiilor publice realizate pe perioada ianuarie-septembrie 2017, comisia de control a constatat neconformități și abateri de la legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, procedurile derulate nerespectând exigențele și prevederile specifice enunțate de legea achizițiilor publice nr.98/2016 și a normelor ei de aplicare intrate în vigoare la jumătatea anului 2016 prin HG nr.395/2016, respectiv a prevederilor Legii nr.500/2002 privind finanțele publice”, se arată într-un comunicat al Ministerului Sănătății.
Corpul de control al MS a constatat că în cazul contractării serviciilor de imagistică medicală s-au împărțit contractul de achiziție în mai multe contracte cu valori mai mici, cu scopul de a se evita organizarea procedurii de achiziție corectă, prevăzută de legislația în vigoare. S-au achiziționat astfel servicii de imagistică medicală direct de la un furnizor ales.
Alimente cu 300% mai scumpe
„În anul 2016, Institutul Național de Pneumftiziologie „Marius Nasta” a încheiat un Acord -Cadru pentru furnizarea alimentelor necesare pacienților. Acordul Cadru prevedea prețuri și cantități valabile pe întreaga durată de derulare a acestuia. La data expirării Acordului Cadru, Autoritatea Contractantă nu a organizat în timp util o procedură de licitație pentru achiziția de alimente, motiv pentru care a achiziționat direct de la același furnizor alimentele necesare cu prețuri majorate nejustificat, între 60%-300%, pentru aceleași produse. Începând cu data de 28.04.2017, în urma înregistrării referatelor de necesitate pentru achiziția de alimente din perioada mai-august 2017 au fost achiziționate direct, prin SEAP, aceleași alimente care au fost prevăzute și în Acordul Cadru în valoare totală de 861 580, 63 lei fără TVA încadrate pe 43 Coduri CPV distincte, altele decât cele prevăzute în Programul Anual al Achizițiilor Publice aprobat de Comitetul Director la data de 5.05.2017″, se arată, totodată, în concluziile Corpului de Control.
Probleme și la achiziția de dezinfectanți
La fel ca în cazul procedurii de achiziție a alimentelor, și la dezinfectanți s-au încălcat prevederile legilației privind achizițiile publice prin achiziționarea acelorași produse, atât prin procedură de licitație deschisă, cât și prin achiziție directă folosind coduri CPV diferite, dar care reprezintă în fapt aceeași necesitate și anume, achiziția de dezinfectanți, se arată în documentul MS.
Pentru a evita din nou organizarea unei proceduri de licitație deschisă, Autoritatea Contractantă a încadrat materialele sanitare pe mai multe Coduri CPV pentru a proceda la cumpărare directă.
„Astfel, Sondele IOT sunt încadrate pe două coduri CPV distincte, respectiv 33141624-0 (truse de administrare) și 33141641-5 (sonde), Sondele endobronșice sunt încadrate pe două coduri CPV distincte, respectiv 33157000-5 (oxigenoterapie și asistență respiratorie) și 33141641-5 (sonde), iar Sondele endobronhiale sunt încadrate pe două coduri CPV distincte, respectiv 33157800-3 (dispozitiv de administrare a oxigenului) și 44164000-7 (tubaje și tuburi). Valoare cumulată a achizițiilor directe încheiate cu furnizorul, respectiv valoare facturilor recepționate în anul 2017 este de 989.436,70 lei, ceea ce reprezintă 38,64% din bugetul alocat pentru materiale sanitare”, se arată în comunicatul MS.
„În anul 2017, Ministerul Sănătății a alocat Institutului peste 3,8 milioane de lei pentru derularea programelor naționale. În urma unui management defectuos, Institutul nu a utilizat mai mult de jumătate din fonduri, ramânând astfel neutilizată până la această dată suma de 1,98 milioane de lei. Mai mult, pentru situațiile de urgență, în cadrul Acțiunilor Prioritare, Ministerul Sănătății a finanțat Institutul cu suma de 930 mii lei, din care a rămas neutilizată suma de 427 mii lei (aprox.50%)”, se mai arată în comunicatul Ministerului Sănătății.