CONFERINȚA MAS. INTERVIU George Ciamba: Este foarte important să păstrăm securitatea așa cum este

Publicat: 16/04/2019, 19:15

Redăm integral interviul:

MEDIAFAX: Ați declarat anul trecut că parteneriatul strategic NATO- Uniunea Europeană este un subiect de interes pentru președinția română a Consiliului Uniunii Europene. Ce pași au fost făcuți, în cele peste 3 luni de până acum, în acest sens?

George Ciamba: Noi întotdeauna am fost de acord, ca poziție națională, și asta am încercat să facem și ca Președinție, ca să existe un proces de complementaritate între Uniunea Europeană și NATO, adică să facă fiecare ce știe să facă mai bine. Noi avem nevoie de o întărire a Uniunii Europene în zona de industrie de apărare. De exemplu, în zona de cercetare fundamentală e foarte bine că România este unul dintre membrii care au constituit PESCO și în același timp unul dintre membrii care își dorește să avem o dimensiune a bugetului Uniunii Europene, care să se reflecte într-un buget pentru industria de apărare. În același timp, realitatea din teren este aceea pe care o știm cu toții, securitatea asigurată de NATO este foarte importantă mai ales în momentele în care există amenințări de securitate și România trăiește într-o vecinătate care nu este chiar atât de ușoară și are în proximititate alte amenințări care vin dinspre Marea Neagră. Este foarte important să păstrăm securitatea așa cum este și să nu diminuăm în niciun fel valența de disuasiune pe care o are Alianța Nord Atlantică.

MEDIAFAX: Cum se împacă armata europeană cu Alianța NATO?

George Ciamba: Este un concept bun la început. Nu este un concept foarte nou. Exista și înainte sub acele grupuri de bătălie care puneau împreună forțe militare din mai multe țări membre ale Uniunii Europene, nu este ceva care este structurat și care are aceeași organizare sau forță precum NATO, ci este doar o idee unei evoluții într-un anumit sens și bineînțeles aceasta este o evoluție care din punctul nostru de vedere ar avea sens numai în cazul în care ar exista un dezangajament al SUA în Europa. Din punct de vedere al flancului estic și din punct de vedere al României, noi nu am constatat un dezangajament. Din contră, am putea spune că avem un angajament sporit al Statelor Unite în ultimii ani și inclusiv îl vedem și în ceea ce se întâmplă la Deveselu, în Polonia, deci nu este în niciun caz vorba despre o dezangajare care să justifice crearea unei capabilități militare care să fie la nivelul Uniunii Europene.

MEDIAFAX: NATO și Uniunea Europeană. Sunt două instituții complementare sau putem vorbi despre o competiție în anumite domenii, cum ar fi cel militar?

George Ciamba: În multe locuri, UE face lucrurile mai bine, în altele NATO le face mai bine și de fapt asta este ideea de la început. Să nu uităm că totuși au o geneză destul de comună și că au fost organizații care au scopuri total diferite, adică NATO este o organizație de cooperare interguvernamentală, în timp ce Uniunea Europeană este o organizație de integrare, este un loc unde trebuie să adopți toate regulile, nu este o cooperare între guverne, cum e cazul NATO în care păstrează dimensiunea națională mult mai prezentă. Să nu uităm faptul că sfârșitul Războiului Rece, căderea Zidului Berlinului au fost posibile datorită faptului că nu a fost o competiție, ci a fost o complementaritate.

MEDIAFAX: Cum se înțelege Brexit-ul cu NATO și care ar fi efectele?

George Ciamba: Noi având această relație specială de securitate cu Marea Britanie, pentru noi e o pierdere plecarea Marii Britanie din UE deoarece în multe subiecte noi eram foarte apropiați în gândire, inclusiv în modul în care percepem amenințările care vin de la Răsărit. Și din punctul acesta de vedere trebuie să recunoaștem că o plecare a Marii Britanii din politica europeană de securitate și apărare comună este o pierdere din punctul nostru de vedere. Noi sperăm ca acest proces încheiat să compensăm printr-o relație de parteneriat strategic Cu Marea Britanie. De altfel, Marea Britanie a spus în repetate rânduri că părăsește UE, dar nu părăsește Europa și securitatea Europei rămâne la fel de importantă ca și până acum și că este în continuare pe deplin angajată și aduce o contribuție militară. Am văzut lucrurile acestea și în schimbul de fregate din Marea Neagră, deci din punct de vedere al NATO nu se schimbă nimic. În plus, suntem gata să avem un parteneriat strategic cu Marea Britanie, după ce statutul e clar definit, adică după plecarea, sperăm, ordonată din UE.

Ministrul Afacerilor Europene a participat la conferința pe securitate organizată de Monitorul Apărării, parte a MEDIAFAX Group.

Monitorul Apărării și Securității a organizat marți Conferința „Punți de securitate transatlantică pe fondul discrepanțelor dintre marile strategii de securitate-Viziunea României”, printre invitații de marcă la eveniment numărându-se experti în securitate, militari de rang înalt și membri ai serviciilor de intelligence, printre care: Charles „Chuck” WaldFost locțiitor al comandantului forțelor US dislocate in Stuttgart, Germania, Arnold Dupuy (analist senior pe teme de Securitate energertică la Departamentul Apărării din SUA), Hans-Lothar Domröse (fostul comandant al Comandamentului Întrunit al Forțelor NATO de la Brunssum), Carol Rollie Flynn (profesor asociat al Programului de Securitate Națională al Institutului de Cercetare pentru Politică Externă, Washington D.C), Anthony Pfaff (profesor de Etica Profesiei Militare la Institutul de Studii Strategice al Colegiului de Război al U.S. Army. Fost atașat militar în Orientul Mijlociu).

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal