Conflict între zeci de susținători ai lui Victor Ponta și Dan Diaconescu, la Târgu Jiu
Un conflict a izbucnit, luni, la Târgu Jiu, între zeci de susținători ai liderului PSD, Victor Ponta, candidat pentru un nou mandat de deputat în Gorj, și ai contracandidatului acestuia, liderul PPDD, Dan Diaconescu, iar în urma scandalului un tânăr a ajuns la spital.
Potrivit martorilor, tânărul rănit ar fi mers prin cartier cu o portavoce la care striga lozinci în favoarea lui Victor Ponta, precum „Sus Ponta!”, „Votați Ponta”, iar la un moment dat câțiva locuitori i-au cerut să se oprească, apoi l-au agresat, transmite corespondentul MEDIAFAX.
În urma agresiunii, tânărul a fost transportat la spital cu mașina unui prieten.
Imediat după acest incident, în stradă au ieșit zeci de persoane, susținători ai lui Victor Ponta, dar și ai contracandidatului acestuia, Dan Diaconescu.
Oamenii s-au așezat pe trotuare diferite și au început să se certe. Astfel, susținătorii lui Ponta, spun că sunt de partea acestuia întrucât primarul din Târgu Jiu, Florin Cârciumaru, lider al PSD Gorj, le-a asfaltat străzile, a introdus canalizare în cartierul în care locuiesc și le-a dat ajutoare sociale.
De partea cealaltă însă, susținătorii lui Dan Diaconescu spun că vor o schimbare. Simpatizanții lui Dan Diaconescu afirmă că îl așteaptă pe liderul PPDD în mijlocul lor.
La ora transmiterii acestei știri, mai multe echipaje ale Poliției și ale Jandarmeriei se află la fața locului, oamenii legii purtând discuții cu oamenii pentru a aplana conflictul.