Confruntarea între fostul primar din Ploiești Iulian Bădescu și denunțătorul său nu a mai avut loc
Avocatul William Brânză, unul dintre apărătorii lui Iulian Bădescu în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită și abuz în serviciu, a declarat, vineri, la DNA Ploiești, că programata confruntare între clientul său și denunțătorul acestuia, Daniel Capră, nu a mai avut loc, întrucât avocații apărării nu au studiat dosarul.
La ora transmiterii acestei știri, Bădescu și Capră se află în sediul DNA Ploiești.
Vineri dimineață, la DNA Ploiești, a fost adus din arest omul de afaceri Daniel Capră, patron al echipei de fotbal Petrolul Ploiești și denunțător al lui Iulian Bădescu, la intrare Capră spunând că este pregătit pentru confruntare cu Bădescu.
Ulterior, în jurul orei 10.50, la DNA Ploiești, a fost adus și fostul primar din Ploiești Iulian Bădescu, el nefăcând declarații presei.
Daniel Capră este denunțător în dosarul de corupție al fostului primar al Ploieștiului Iulian Bădescu, iar fratele lui Capră, Nicolae, și concubina acestuia sunt martori.
În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reținut de procurorii DNA, în dosarul finanțării echipei de fotbal Petrolul Ploiești cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova. În 10 martie, Bădescu și-a dat demisia din funcția de primar al Ploieștiului și din funcțiile deținute în PSD, renunțând și la calitatea de membru al acestei formațiuni politice. Iulian Bădescu era președintele organizației municipale a PSD Ploiești.
Potrivit unui comunicat de presă al DNA, procurorii Serviciului teritorial Ploiești al instituției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale în cazul lui Iulian Bădescu, fiind acuzat de luare de mită și abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave având ca rezultat obținerea pentru altul a unui folos necuvenit (2 acte materiale).
Conform anchetatorilor, Iulian Bădescu, în calitate de primar al Ploieștiului și ordonator principal de credite, a semnat, în 21 ianuarie 2013, un contract de cooperare încheiat între municipiul Ploiești și Asociația Comunitară „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, iar în 28 iunie 2013 a semnat regulamentul privind punerea în aplicare a acestuia, în lipsa vizei de control financiar preventiv propriu, sustrăgând aceste operațiuni controlului de legalitate, regularitate și încadrare în creditele bugetare și a dispus plata sumei de 8.000.000 lei, în trei tranșe, către asociație, deși cunoștea că nu este legală.
„Aceste fapte au avut ca rezultat prejudicierea bugetului local cu suma anterior menționată, precum și obținerea de către Asociația Comunitară «Lupii Galbeni 2012» Ploiești a unui folos necuvenit de aceeași valoare. Prin semnarea contractului și a regulamentului sus menționate, inculpatul Bădescu Iulian și-a îndeplinit defectuos atribuțiile de serviciu prevăzute de Legea nr. 215/2001 a administrației publice locale și a încălcat dispozițiile din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv și pe cele din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale”, se arăta în comunicatul citat.
Potrivit aceluiași document, Bădescu i-a pretins unui reprezentant al Asociației Comunitare „Lupii Galbeni 2012” Ploiești, în schimbul derulării contractului de asociere și a regulamentului de aplicare a contractului, precum și a efectuării plăților către asociație, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de primărie jucătorilor echipei de fotbal Petrolul Ploiești, ale cărei interese erau reprezentate de Asociația Comunitară, precum și foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului și a cazării, în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia, unde Iulian Bădescu a însoțit echipa în desfășurarea cantonamentului.
În decembrie 2012, Consiliul Local Ploiești a aprobat alocarea câtorva milioane de euro de la bugetul local, suma finală variind în funcție de performanțele competiționale ale echipei Petrolul. Întrucât echipa a câștigat Cupa României și s-a plasat pe un loc de top în Campionatul Național, suma finală aprobată a fost de trei milioane de euro, bani care să fie folosiți, conform contractului, pentru salariile și premiile jucătorilor și ale staff-ului.
La începutul anului trecut, DNA a deschis o anchetă în acest caz, consilierii locali, dar și primarul Iulian Bădescu fiind chemați pentru audieri în acest dosar, în care investigația nu s-a finalizat.
În luna martie a anului trecut, Asociația „Lupii Galbeni”, ONG prin intermediul căreia echipei de fotbal Petrolul Ploiești i s-a promis alocarea a trei milioane de euro de la bugetul municipiului Ploiești pentru performanțele competiționale obținute de Petrolul a dat în judecată municipiul Ploiești pe motiv că autoritățile locale au achitat doar aproximativ 1,7 milioane de euro din suma promisă, în condițiile în care între autoritățile locale și Asociația „Lupii Galbeni” există un contract cu privire la alocarea banilor. În octombrie 2014, Asociația „Lupii Galbeni” a pierdut procesul intentat municipiului Ploiești la Tribunalul Prahova.
Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.
În 6 februarie, Tribunalul Prahova a admis cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței, stabilind termen pentru continuarea procesului data de 6 aprilie.
Acționarii Petrolul Ploiești, Daniel și Nicolae Capră, și directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimiși în judecată în decembrie 2014 sub acuzațiile de constituire de grup infracțional organizat, evaziune fiscală și spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv. Ei au fost plasațÃ în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploiești a mențÃnut arestul preventiv.