Cel puțin 66 de persoane, dintre care aproximativ 50 de susținători ai unei secte mesianice șiite, au fost ucise, începând de vineri, în două orașe din sudul Irakului, în cursul unor confruntări cu forțele de securitate irakiene, au anunțat, sâmbătă, forțele de ordine, citate de AFP.
Membrii sectei, "credincioșii armatei lui Mehdi", au fost implicați, vineri după-amiază, în confruntări care au durat mai multe ore, la Nassiriyah (350 de kilometri sud de Bagdad) și Basra (550 de kilometri sud de capitala irakiană).
Luptele s-au încheiat vineri seara la Basra, unde situația era calmă sâmbătă dimineață. La Nassiriyah au fost înregistrate tiruri sporadice în cursul nopții, iar confruntările s-au reluat dimineață, când poliția și armata irakiană au lansat o operațiune de căutare a agresorilor.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro